Vineri, mai după orele prânzului, au început să sune telefoanele. “Cine-i, mă?” “Ăla.” “Tot ăla? Să sune mâine!” Numai că “ăla” era nervos. A sunat în altă parte. Nu i s-a răspuns nici acolo. A sunat din nou. Nu i s-a răspuns. S-a enervat și stătea cu degetul pe butonul de reapelare rapidă. Până la urmă, cuiva i se face milă și i se răspunde. “Da, mă, ce e, ce arde?” “Băi, vă sparg, vă omor, vă nenorocesc. Băi, pun tunurile pe voi. Băi, gata, s-a dus dracului linștea voastră. Băi, am fost băiat de treabă, dar s-a terminat, vă îndoi.” Pauză lungă, dramatică. “Da’ ce ai, mă, ce-ai pățit?” Urmează câteva înjurături ireproductibile, după care se revine la un ton mai liniștit. “Băi, spune-i, băi, că îl nenorocesc. Așa nu se poate. Să dea drumul la bani, băi, că n-am cu ce plăti salariile la lingăi și se enervează ăia!” “Aaa, ce, ți-au blocat conturile? Da’ ce, nu plătisei vreun impozit?” “Băi, lasă miștourile. Vă sparg, vă îndoi, v-am nenorocit, de mâna noastră pierdeți alegerile. Băgați-vă mințile-n cap!”
Ei bine, facem pariu că nu veți vedea/citi aceste interceptări (și nici pe cele reale, extrem de asemănătoare) în care șeful unui mic grup de presă șantaja politicieni? Sau nu le veți citi/vedea prea devreme? Nu de alta, dar nu se face să anchetezi și presa care-l susține pe Băsescu. Nu încă.
