Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Interesul multinațional

Zoom Interesul multinațional

O specie periculoasă bîntuie prin România: multinaționala. În ultima fotografie, realizată de Codrin Ștefănescu la Antena 3, multinaționala are trăsăturile unui monstru nocturn, ajuns pe piață printr-o eroare de laborator. E jumătate fiară și jumătate profit, un fel de Chupacabră antistatală, care pîndește cu ochi injectați șchiopătatul economiei naționale. Cînd vînează, multinaționala țîșnește din ascunzișul ei fiscal asupra balanței comerciale și a încasărilor bugetare. Există martori care susțin că multinaționala poate sări peste mai multe taxe deodată și își tîrăște întotdeauna prada peste hotare. Un funcționar ANAF a declarat, sub protecția anonimatului, că n-a reușit să vadă niciodată o multinațională.

Multinaționalele au contribuit la victoria PSD din decembrie așa cum au contribuit elefanții la victoria punilor în bătălia de la Cannae. Numele lor, pronunțat în clipele grele ale luptei, printre pomeni și miluiri de la buget, a înspăimîntat electoratul PSD așa cum îi înspăimînta pe agatîrși șuieratul capului de lup dacic.

În imaginarul electoral, multinaționala și-a jucat cu eficiență rolul de animal fantastic. Și-a făcut treaba și ar fi trebuit eliberată după isprăvirea misiunii. Numai că, să vezi drăcia dracului, a reapărut.

Pe durata protestelor din Piața Victoriei, umbra ei fantomatică a jucat iar pe pereții studiourilor de știri, ca o coadă de dragon. Apoi, multinaționala s-a arătat în toată răutatea ei, și-a umflat gîtul ca o cobră regală la Primăria Capitalei. Gabriela Firea, prințesa conurbației bucureștene, a anunțat înființarea a 19 companii de stat în subordinea Consiliului Municipal, care să smulgă, printre alți dinți, și dinții multinaționalei.

Populația care străbate zilnic aglomerația, zgomotul, poluarea, și mizeria din București plătește scump aceste privilegii. Două millioane de oameni trăiesc în captivitatea orașului și sînt obligați să consume doar ce le dă primăria. Nu au alte opțiuni pentru asfalt, încălzire, transport, apă, canalizare, gunoi, iluminat public. Primăria are contracte cu acești furnizori de servicii, a căror diversitate și lăcomie par să fi inspirat arta lui Hieronimus Bosch. Sînt firme românești și companii străine, corporații multinaționale și sereleuri de casă, regii autonome și combinații de partid, încolăcite, toate, pe o legislație la fel de neclară ca articolele din Codul penal.

În sectorul 1, de exemplu, salubritatea e concesionată pe 15 ani unei firme românești: Romprest. În acționariatul ei găsești gîndaci de bucătărie din fotbal (Walter, Borcea), sponsori politici și denunțători (Dobrescu) și mici răufăcători din presa de șantaj (Budeanu). Romprest e o companie abonată la contracte cu statul, dependentă ca de aer de combinația licitație-comision, preocupată de returnări ilegale de TVA și evaziune fiscală. Cei șapte ani care i-au rămas din contractul cu Primăria nu-i cer decît să existe și să emită facturile la termen. Faptul că mașinile de gunoi intră pe străzi la orele de vîrf, că blochează circulația, că mai rad cîte-o oglindă auto și că lasă în urmă, pe centrul șoselei, o dîră lichidă și puturoasă de tomberon poate fi luat ca bonus.

Marile cartiere muncitorești ale Bucureștiului se încălzesc la flacăra termocentralelor. ELCEN și RADET sînt companii de stat care produc și transportă energie la randamentul primelor locomotive cu abur. Practic, sînt doi mamuți în pragul extincției, cărora paznicii de vînătoare le-au furat deja fildeșii. Cînd încep să pompeze gigacalorii în labirintul de beton imaginat de Ceaușescu, mamuții pierd 40% pe drum. În toiul iernii, țevile crapă, ELCEN sistează livrarea, RADET se afundă în arierate, pensionarii nu mai țin cadența plăților. Cîtă vreme nu se descoperă gheizere sub solul Capitalei, Primăria e obligată să hrănească aceste pachiderme și tot păsăretul care le ciugulește pe trompă.

În București, lumina vine, de decenii, de la Luxten. Luxten e o privatizare de succes a fabricilor Electrofar București și AEM Timișoara. E o companie românească, dezvoltată organic în piața locală de iluminat public. Dependentă și ea, de contractele cu statul, Luxten a știut s-o angajeze, la momentul potrivit, pe fiica președintelui Băsescu, și să arunce, astfel, o lumină favorabilă asupra cifrei de afaceri. Ionel Pepenică, directorul general și unul din proprietari, a întreținut relații de apropiere cu primarii Adrian Videanu și Traian Băsescu, gîndite ca un nimb protector al afacerii. El însuși consilier municipal, Pepenică a apelat în perioada 2000-2004 la serviciile lui Blaga, cunoscut expert în filamente, plătindu-l, în special, ca să nu dea pe la serviciu. În prezent, contractele companiei Luxten cu Primăria Capitalei sînt stabile, investițiile majore în bunăvoință fiind făcute în trecut.

Apa și canalizarea sînt concesionate către Apa Nova București, printr-un parteneriat public privat. Compania e românească, dar banii vin de la Veolia, un gigant multinațional de inspirație franceză.

După ce a semnat contractul pe 25 de ani cu Primăria, Veolia a investit în echipamente și infrastructură aceiași bani cu care putea cumpăra rîul Argeș cu tot cu izvoare, cu baraje, cu sate și cu pești. Francezii au preferat, însă, Dîmbovița, cel mai murdar curs de apă de pe planetă, după Gange.

Au curățat caseta subterană a Dîmboviței, au tehnologizat stațiile de epurare, au dus puritatea apei cu mult peste nivelul din Stockholm, Paris, Londra sau Praga, au coborît tarifele sub linia roșie europeană și au eliminat total inundațiile în București. Cea mai ieftină și mai potabilă apă din România curge prin țevile din Capitală. Banca Mondială arată că, dacă ții morțiș să bei o bacterie trebuie să-ți cumperi apă îmbuteliată de la supermarket, fiindcă la robinetn-o găsești. Francezii par nebuni.Ca să nu mai înțeleagă nimeni nimic, au lăsat prin contract Primăriei, toate investițiile și infrastructura, pe langa profitul pe care i-l vireaza sub forma de dividend, in calitate de actionar.

Bucureștenii mai primesc electricitate și gaze de la multinaționale, dar nu prin intermedierea primăriei. ENGIE e noul nume al furnizorului de gaz după ce Gas de France și-a făcut operație estetică. Pe vremea cînd răspundea la primul nume, Engie obișnuia să întrerupă alimentarea în prima zi a neachitării facturii, pentru că taxa de reconectare depășea uneori costul gazului, iar zapcii multinaționalei, deghizați în cititori de contor, decuplau într-o zi, pe o stradă din sectorul 1, numărul de case necesar planului.

ENEL, multinațională de origine italiană, are directori cu obrajii ca baloanele și cu ochii injectați. Li se trage de la umflatul facturilor la curent, în care suflă prin contractul de angajare. Procurorii care-i anchetează au, la rîndul lor, ochii holbați de mirare. În 2014, Matteo Casani, directorul general Enel Muntenia, s-a aruncat de pe sediul central crezînd că procurorii îl așteaptă jos, dar ei luaseră deja liftul.

ENEL repatriază veniturile prin metoda returnării împrumuturilor, n-a investit mai nimic în rețeaua de transport, iar cînd a făcut-o, au cumpărat sîrmă din Italia. Oameni despre care te întrebi cum de își cumpără un Bentley pe zi au în fiecare contor electric o mică piesă care-i reprezintă: un cui, un plastic, o liță, un releu. Această piesă le aduce, în fiecare lună, un euro din factura umflată și multiplicată cu un milion, pe care bucureștenii o plătesc.

Ca într-o căsătorie din interes, în care soții se prefac pentru bani, statul întreține relații cu toată lumea: sereleuri locale, corporații multinaționale, companii private sau de stat. Serviciile sînt livrate de obicei cu pierderi, dar sînt și excepții. E un joc imperfect al funcției publice, o luptă a lăcomiei cu civilizația, o tensiune între etică și necesitate.

Portretul multinaționalei e greu de făcut, dar numele ei trebuie utilizat cu atenție. Jocul politic trebuie stopat, iar corporația străină așezată în logica ei pozitivă. Multinaționalele sînt vehicule de profit, au obligația de a-și crea avantaje și de a lucra doar în folosul acționarilor. Lupta lor pe teren e aprigă, dar legitimă.

Multinaționalele riscă, mută volume mari de cash și trag să obțină randamente pe măsură. Dacă legea nu le împiedică, ele își repatriază tot: investiții, venituri, active, profituri, oameni. Au contabili mai buni ca inspectorii ANAF și avocați mai buni ca procurorii DNA. Dacă fiscul nu se poate măsura profesional cu ele, bugetul pierde bani. Dacă fiscul și procurorii călăresc doar companiile românești, fiindcă sînt mai vulnerabile și mai timorate, bugetul pierde și mai mulți bani.

Multinaționalele au un rol important în economie. Ele investesc bani, aduc cunoaștere, angajează oameni, instruiesc personal, plătesc taxe. Cîte taxe plătesc e ceva care ține de statul român, nu de esența multinaționalei.

A atrage atenția asupra comportamentului discriminatoriu al autorităților române față de multinaționale e o datorie, a le demoniza e o prostie. Iar a-ți face o agendă politică din asta e fatal.

Planul ambițios al Gabrielei Firea de a crea, prin cele 19 firme, noi dosare la DNA, are nevoie de o pauză filozofică. Înainte de a băga niște funcționari lacomi în încurcături penale, Consiliul Municipal ar trebui să renunțe la accentul național.

Firmele pornite din imbold xenofob, sub care își clădesc planuri de îmbogățire și de pușcărie cîțiva aventurieri de sector aude pe acum profilul unor suspecți.

3 comentarii

  1. #1

    Tare articol !

  2. #2

    hi hi hi … Dileşte-l şi p-ăsta!

  3. #3

    Bun,ca de obicei.Si cu adevar care doare.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Toamnă electorală

    22 septembrie 2020

    Precum o bostană cu genunchii sparți, geaba număr zile: joia muri marți, sîmbăt-am pierdut-o vineri la un tîrg, miercurea îmi pare babă dată-n pîrg ce-a visat că-i cloșcă într-o zi […]

  • Ambiții politice la virusul ucigaș

    22 septembrie 2020

    Duminică, 27 septembrie 2020, agentul electoral COVID va stabili o ordine șchioapă a puterii pe următorii patru ani. E cel mai imparabil caz de democrație nereprezentativă din istoria modernă, neprevăzut […]

  • Școală, școală, vrem postaci!

    22 septembrie 2020

    Și, așa cum ni s-a promis, a început școala. În cele mai sigure, normale și deosebite condiții, asigurate cu înțelepciune și operativitate de către Guvernul României, înțelept condus de către […]

  • Spovedanie

    15 septembrie 2020

    Sunt gol de sentimente ca o biserică, toamna, cînd nunțile toate s-au veștejit și fosta-mi iubită se joacă de-a doamna cu șeful ocolului din Maglavit. E-un schimb valutar între grauri […]

  • Cea mai profitabilă afacere de pe pămînt

    15 septembrie 2020

    Nici să fi înviat Spiru Haret nu s-ar fi discutat atît de mult despre școală. Coronavirusul a trezit-o un pic la realitate. A pălmuit-o, cît să clipească mirată, și a […]

Cele mai citite