Ușile de un prost-gust somptuos sînt date cu greu la o parte – protestînd în felul lor că trebuie să se deschidă fără să fie și ele unse cu ceva, după obicei. Un birou la fel de somptuos, placat pe jumătate cu marmură neagră, în timp ce plăci albe închipuie un „TUD“ rămas vizibil neterminat, domină încăperea prin profunda lipsă de simț al decorului.
Reporterul intră. Privește nedumerit înspre teancurile de dosare de pe birou, care par să sprijine însuși cerul, asemeni lui Atlas, și mai-mai c-ar fluiera a pagubă. În încăpere nu pare să fie nimeni.
– Nu va supărați, pînă la urmă a devenit cineva primar? întrebă el total nedumerit.
–Oui-oui, adică da! se auzi o voce capabilă să graseieze fără să pronunțe măcar o umbră de „r“.
– Se zice „Yes!“ interveni o voce a cărei dulceață de trandafiri părea acum înăcrită de venin.
– De ieșit ieși tu, eu abia am venit! graseie din nou prima voce din spatele dosarelor. Presa, da?
–Oui, madame le maire! încercă reporterul să intre în grațiile vocii.
–Excellent! Moise, fii amabil, dacă tot ai venit, și desparte în două marea asta de dosare, să ne putem vedea comme des citoyens civilisés.
–Madame, dar eu nu sînt Moise! protestă reporterul. Eu sînt altcineva!
– Ca să fii altcineva ar trebui să te compari cu un cineva mai întîi, chicoti vocea. Dar să lăsăm, nu are importanță. Et si tu n’es Moise pas, dis-moi pourquoi j’insisterai?
– Vă e dor de Moise, văd…
– Era amuzant la petreceri cu trucul ăla al lui. În plus, colegii de partid mi-au zis că întotdeauna e util să ai la îndemînă un ins din soiul…cum îi zice…slugarnic?
– Slugarnic sună cam jignitor, interveni reporterul
– Atunci cred că am vrut să zic serviabil. Uite, vezi ce înseamnă să fii venetică de limbă? Te încurci în sensuri fără să vrei. Voilà, iar mi s-a făcut dor de Moise. Avea băiatul asta un talent la limbi…
– În ce sens, mai exact? întrebă reporterul, brusc interesat.
– În sensul în care a renunțat definitiv la presă pentru politică și apoi a renunțat definitiv la politică pentru a reveni în presă. Trebuie talent real ca să poți explica așa ceva fără să zică lumea că ești guran.
– În fine, să-l lăsăm pe Guran…
– L-aș lăsa eu, dar nu ne lasă el pe noi acum!
–Îl parafrazați pe Creangă? Incredibil! Dar de ce?
– Trebuia să mă pot apăra. Cînd am început campania, contracandidatul meu amenința că-mi va spune Pupăza din Tei. Așa că l-am citit pe Creangă, să văd despre ce e vorba.
– Și la ce concluzie ați ajuns?
– Că sîntem doi proști. Lacul Tei e în sectorul 2.
– Dacă ieșeam eu primar ar fi venit în 1, icni vocea de dulceață înveninată.
– E și domnul fost primar Tudorache? întrebă reporterul.
– Nu mă cheamă Luzărache! se răsti vocea plină de venin. Încă nu s-a hotărît nimic. Voi lupta pînă la capăt. Nu mă las. Nu…
– Zi-o pe aia cu „Nu renunț decît în fața Marii Adunări Naționale“, cică poartă noroc, graseie prima voce.
– Spuneați deci că ați fost jignită în campanie? interveni reporterul.
– Ce-a fost a trecut, nu mai are importanță. Destul să spunem că adversarul meu a considerat sectorul 1 drept ograda sa, dar eu i-am demonstrat că sînt o strong chick, vorba profesorilor mei de la MIT, și mă pot impune. De fapt, cam ăsta e mesajul pe care i l-au transmis și alegătorii. Și, din delicatețe pentru mine, i l-au spus direct în franceză.
– Adică??? întrebă reporterul șocat de atîta cultură.
Și deodată, mii de voci au răbufnit de nicăieri și de pretutindeni, vorbele lor șfichiuindu-i fostului primar fălcuțele umflate de patru ani de mandat:
– NOTRE POULE DANS VOTRE COUR, TUDORACHE!
Din motive care îi scapă autorului acestor rînduri, urmă o mică pauză în conversație. În cele din urmă, reporterul reveni, încercînd un nou unghi de abordare:
–Madame le maire, dacă-mi permiteți o observație: în cadrul acestui interviu nu ați avut mai deloc accentul acela atroce.
– Dragule, niciodată n-am accentul acela atroce cînd vorbesc în scris. Nu că ar avea vreo importanță. Dacă e să fiu sinceră, nici măcar nu mi-am pus problema că accentul demn de Jandarmul și jandarmerițele mi-ar putea afecta șansele de victorie.
– De ce?
– Voi, românii, ați ales drept președinte pe unul care vorbește ca un prăjitor de pîine puțin stricat. Dacă astea sînt pretențiile voastre pentru primul om în stat, hai să nu pretindem că ați avea vreuna pentru primul om din sector.
Reporterul se foi vag neliniștit. Zgomotul, deși fin, nu scăpă urechilor ascunse după dosare și vocea întrebă:
– Ce s-a întîmplat? Hai, spune!
– Madame le maire, am ajuns la finalul interviului. Poate ar trebui totuși să vă pun și o întrebare incomodă? Ceva care să vă încurce grav?
– Ești nebun? Stai cuminte, drăguță. Acum sînt imaginea Ilenei Cosînzeana care intră în Primărie pe calul alb să alunge fiara pesedistă. Te omoară ăștia dacă îndrăznești să blasfemiezi în fața icoanei făcătoare de minuni, izgonitoarea fraudei electorale. Mai așteaptă și tu cîteva luni. Lumea uită. Entuziasmul dispare. Cine știe, s-ar putea ca peste o jumătate de an, sau poate un an, calul alb să se transforme într-un USR-ist și-un PNL-ist care-și dau la gioale într-un costum de carnaval.
– Asta se va întîmpla?
–Ça reste à voir, n’est-ce pas?
zuper.. bun shi voila (multzi care se dau deshteptzi scriu viola).. .