Întoarcerea dăunătorului

Traian Băsescu are în spate 25 de ani de carieră pe fotoliile relaxante ale statului (nu neapărat în slujba acestuia), timp în care a trecut printr-o puzderie de funcții, de la secretar de stat și deputat la ministru. 14 dintre acești 25 de ani i-a petrecut ocupând cele două fucnții cu cei mai mulți alegători direcți din România: primarul Bucureștiului și președintele țării. Dacă la acești 25 de ani adăugăm anii petrecuți pe mare la cârma unor nave sau anii petrecuți la Anvers, sub ochiul atent al Securității, ne dăm seama că un om mai plăpând, mai impresionabil, s-ar fi pensionat de multă vreme. Dar Traian Băsescu nu este un astfel de om. Nu se știe exact ce-l mână în luptă, dar, în loc să-și petreacă primul an de pensie binemeritată crescându-și nepoții, a făcut tot posibilul să revină în atenția publicului, sperând, probabil, că va fi iarăși ce-a fost, că mai mult de-atât nu se poate.

“Omul politic al anului 2015”,

l-a declarat redacția Evenimentul zilei, ziar menținut în viață cu grămezi de bani furați de unii și de alții în timpul celor două mandate ale lui Traian Băsescu. S-ar putea spune că este vorba despre o aberație pe care nimeni n-o mai bagă în seamă, că este doar o dovadă de pupincurism remanent de care oamenii râd în hohote. Din nefericire, nu este așa. Sondajele de opinie creditează PMP, partidul căruia Băsescu i-a devenit mai nou președinte, cu aproximativ 6-7 procente. Se părea că acest partid, creat pentru uzul încă președintelui pe atunci Traian Băsescu, se va prăbuși definitiv după eșecul răsunător la prezidențiale al Elenei Udrea și, mai ales, după la fel de răsunătoarele procese cărora aceasta trebuie să le facă față. Ei bine, nu s-a întâmplat asta și, cel puțin în sondaje, Traian Băsescu are șansa de a lua locul parlamentar al UNPR, decizând o potențială viitoare majoritate parlamentară.

Am putea spune că pe Traian Băsescu

îl țin în viață lingăii. Dar ne-am înșela amarnic. Nici un om cu vasta cultură a lui Vladimir Tismăneanu, cultură pe care și-a pus-o necondiționat în slujba cultului lui Traian Băsescu, nici oameni cu mari carențe la capitolul lecturi și logică, precum gașca de mirci mariani, orcani și boți care-i lustruiesc periodic imaginea plină de ciulinii de prin șanțuri n-ar avea puterea necesară de a-l menține în atenția publică pe fostul președinte. E drept, ajută enorm faptul că Traian Băsescu este la fel de prezent la televiziuni ca în perioada ultimă a mandatelor sale, dar asta nu poate explica în totalitate faptul că cel mai dăunător politician din istoria post-1989 a României se mai bucură de încrederea fie și a 6-7% din cetățenii țării.

Am mai putea spune că

printre cei care se închină în continuare la icoana lui Traian Băsescu se numără și toți aceia care au dus-o foarte bine pe vremea lui. Dar ne putem îndoi că pentru sondajele de opinie au fost intervievați alde Dorin Cocoș, Paul Lambrino, Gheorghe Ștefan, Alina Bica, Elena Udrea, inculpații din dosarul Microsoft, cei din dosarul încă nedetonat EADS și, în general, hoții care și-au băgat mâinile până la cot în banul public în cei zece ani de mandate Băsescu. Aceștia, chiar dacă numeroși, nu sunt și nici nu vor fi 6-7% din populația țării. Dacă adăugăm și incompetenții angajați în diverse funcții pe vremea guvernărilor PDL, dacă-i numărăm chiar pe toți cei care au mai învârtit un fel de afacere la limita legalității cotizând la partid, și tot nu strângem două procente de simpatizanți interesați financiar. Și, atunci, de unde vin procentele PMP și ale lui Traian Băsescu?

Cel mai simplu răspuns e că lumea uită.

Lumea uită că nici acum, după 25 de ani de la dispariție, situația flotei României nu a fost clarificată, cum neclar a rămas și va rămâne rolul lui Traian Băsescu în volatilizarea acesteia. Lumea uită că Traian Băsescu a avut cele mai multe mandate de ministru al Transporturilor după 1989, poziție din care s-a pronunțat extrem de clar că autostrăzile nu sunt necesare unei țări ca România. Lumea uită că nesiguranța guvernamentală din perioada 1997-2000 a venit tot de la Traian Băsescu. Lumea uită că Guvernul Ciorbea nu a căzut în urma revoltelor de stradă iscate de închiderea de fabrici și de dispariția unor ramuri industriale, ci din cauza unei meschinării teribile a lui Traian Băsescu. Lumea uită că acest scandalagiu pursânge a provocat demiterea lui Ciorbea pentru că șeful Corpului de Control al premierului ancheta modul în care Traian Băsescu a locuit ilegal într-un apartament de protocol, ani de zile după ce nu mai avea nici o calitate care să-i confere acest drept.

Lumea uită că mandatul de primar al lui Traian Băsescu a costat zeci de milioane de euro pierduți în procese, tergiversări și majorări nejustificate de costuri ale variilor lucrări începute și neterminate.

În fine, lumea uită cei zece ani de mandate prezidențiale ale lui Traian Băsescu. Uită cum discursul public la cel mai înalt nivel a fost coborât la înălțimea unei mese de birt sătesc. Uită că, în acei zece ani, Constituția a devenit furnizorul principal de hârtie igienică pentru un om care și-așa nu s-a omorât vreodată cu cititul sau cu respectarea scrupuloasă a legii. Uită că, în zece ani, toată speranța unei întregi națiuni s-a mutat în Spania, Italia, Germania sau Franța. Uită că dosarele făcute la comandă au devenit marca inconfundabilă a Justiției “reformate”, iar interceptările telefonice sunt la fel de banale ca apa rece de la robinet. Lumea uită că principalul motiv de ură între vecinii de bloc nu mai este muzica dată prea tare sau ocuparea locului de parcare, ci participarea ori neparticiparea la vreunul dintre referendumurile pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Dar să ne bucurăm,

căci Traian Băsescu nici n-a dispărut și nici n-are de gând să dispară. Aplombul său, care în mahalaua unde-i place să se bălăcească se numește tupeu ordinar, vine din faptul că măcar Justiția aia pe care a reformat-o el nu l-a uitat. Îl ține minte și-i este recunoscătoare. În schimb, îi uită cu îndârjire faptele, mașinațiunile și sforăriile. Să ne bucurăm, căci poate vom avea parte din nou de Traian Băsescu într-o înaltă demnitate publică. Pentru că uităm. Mult prea ușor și mult prea repede.