Se pare că Ponta a pus la cale această ninsoare, pentru a-i da impresia lui Băsescu că e luna decembrie și că a venit vremea să plece.
Întrebat ce părere are despre prima ninsoare, Tăriceanu a zis că el nu se află la prima ninsoare, ci la a cincea.
În seara în care am avut parte de prima ninsoare din acest an, Traian Băsescu a făcut o scurtă declarație de presă, pentru a anunța că printre candidații la președinție se află și un ofițer acoperit cu zăpadă.
Iohannis nu poate justifica, din punct de vedere științific, această zăpadă căzută în luna octombrie. Mereu, când încearcă să explice de ce a nins, Iohannis dă alt răspuns, în care nici el nu pare că mai crede. Ultima oară când a fost întrebat de ce a nins, Iohannis s-a enervat și a exclamat, concis: ”Ghinion”.
Entuziasmată că a nins, Monica Macovei a ieșit în fața blocului, a făcut un om de zăpadă și l-a băgat apoi la pușcărie, deoarece avea ca nas un morcov pe care nu-l putea justifica.
Vântul puternic s-ar putea alege cu dosar penal pentru distrugerea și vandalizarea de materiale electorale, după ce zeci de panouri și bannere cu candidați au fost smulse și aruncate pe jos. Ce e interesant e că vântul nu are nici un favorit, el exprimându-și scârba față de toți candidații înscriși în cursă.
Specialiștii sunt de părere că a nins deoarece țara voia să se îmbrace într-o haină albă de Halloween.
Elena Udrea le-a spus românilor că, dacă-i știa atât de entuziasmați de ninsoare, dota cu tunuri de zăpadă toate orașele țării, pentru a le bloca încă din luna octombrie.
Mulți români cu studii superioare din mediul urban regretă că n-a nins mai degrabă în duminica alegerilor, deoarece în acest fel ar fi avut un pretext bun să nu meargă la vot.
Când au văzut că a început să ningă, mulți pesediști au ieșit din case să fure toată zăpada de pe străzi până nu se topește.
Victor Ponta l-a felicitat pe Busu pe Facebook pentru această ninsoare, care ne face pe toți să ne simțim mândri că suntem români.
În casele românilor a fost atât de frig încât mulți și-au încălzit mâncarea în frigider.
Unii români și-au comandat de pe Internet costume de protecție anti-Ebola, dar nu pentru că se tem de Ebola, ci deoarece acestea sunt și extrem de călduroase și eficiente împotriva temperaturilor scăzute.






