Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Învățătoare la clasa I, fericită că măcar nu e singura din clasă care nu știe să scrie

Zoom Învățătoare la clasa I, fericită că măcar nu e singura din clasă care nu știe să scrie

Început de an școlar senzațional pentru o învățătoare de 32 de ani din Capitală, căreia prima zi de școală i-a ridicat o greutate uriașă de pe suflet: nu e singura din clasa ei care nu știe să scrie și să citească. În plus, nu are nici cei mai mici sîni.

“Multă vreme mi-a fost frică de prima zi de școală. Mă temeam că toată lumea o să rîdă de mine pentru că ai mei n-au avut timp să mă învețe să scriu și să citesc. Mă temeam că o să rîdă de mine că nu știu să-mi leg șireturile și încă mai fac pe mine”, a declarat tînăra învățătoare. “Totuși, observ cu plăcere că am o groază de tolomaci în clasă care habar n-au să facă un bastonaș. Serios, e penibil. Pe lîngă diferite cadouri și favoruri, copiii ăștia or să-mi plătească pensia. Nu știu încotro se îndreaptă educația românească.”

Așa cum era de așteptat, în clasa femeii s-au prezentat și cîțiva copii de 7 ani care știu să scrie și să citească, însă aceștia au fost rapid trimiși la colț și catalogați drept tocilari, învățătoarea apelînd la ei doar atunci cînd e nevoie de cineva care să strige numele din catalog.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Vacile

    1 octombrie 2024

    Aceste vaci aduse din Olanda cu avionul sînt mîndria ținutului nostrum vă jur șapte țigani angajaţi să le cînte-n surdină stau ascunși în coceni pînă seara îngrijitorii sughiță sub dușuri […]

  • Infecți de serviciu

    30 septembrie 2024

    Din măgarul german a rămas azi o potaie. Din răget, a rămas un schelălăit. Lăsat din brațe, Iohannis se gudură pe lîngă fosta lui umbră. Lucrurile au luat-o razna, iar […]

  • Descoperirea operei

    24 septembrie 2024

    Multă vreme am crezut că poezia doarme sub aripa cocostîrcului sau că va trebui să scurm după ea prin păduri, dar ca un profet izgonit din pustiu de gîlgîitul sondelor […]

  • Un caz grav de abuz neraportat la Poliție

    23 septembrie 2024

    PNL trăiește drama studentelor abuzate de Bulai, căci Iohannis presează partidul cu cereri pornografice. Îi cheamă pe lideri noaptea la Cotroceni și îi forțează să se dezbrace de morală. „Scoate-ți-vă […]

  • Atentator de provincie

    17 septembrie 2024

    Lîngă oftatul gării, bodega-i cu noroc, pisica iar se freacă de scaun şi ia foc, vioara taie capul ţiganului coclit, nu strănuta că zboară toţi fluturii din zid. Azi o […]

Iubitori de arta