În momentul de faţă, Guvernul Boc are o mare dilemă: cum să facă pentru a comasa alegerile locale cu cele generale, dând demersului un oareşce aer de legalitate, căci împingerea alegerilor locale înspre toamna anului 2012 ar duce la depăşirea mandatului primarilor şi al consilierilor locali sau judeţeni cu mai mult de trei luni, lucru interzis de lege.
Motivul pentru amânarea localelor va fi furnizat, cu sau fără premeditare, de către Uniunea Naţională pentru Progresul României. UNPR nu are, în acest moment, nici măcar un singur primar ales, căci partidul nu exista la alegerile locale din 2008. Cu toate acestea, Marian Sârbu a anunţat pe 10 octombrie 2011 că, în momentul de faţă, UNPR are deja 250 de primari în funcţie care vor candida pentru partidul lui Oprea în 2012. Mai mult, spunea Marian Sârbu, cei 250 de primari (până la data respectivă) sunt şi semnatari ai unor adeziuni, ceea ce-i leagă în mod serios de partid. Ei bine, în conformitate cu legile în vigoare, înscrierea unei persoane în alt partid constituie de drept demisie din partidul din care făcea parte. Demisia din partid este unul dintre motivele pentru care un primar în funcţie îşi pierde mandatul.
Pierderea mandatului de către primar atrage după sine organizarea de alegeri parţiale, dar nu se pot organiza alegeri parţiale cu şase luni înainte de data legală a alegerilor. Când UNPR va avea deja 300 de primari aduşi cu arcanul promisiunilor în partid, va fi cel mai bun moment pentru ca aceştia să-şi facă publice adeziunile la UNPR. Acest lucru se va întâmpla, probabil, în februarie-martie, moment în care organizarea de parţiale va deveni imposibilă. Totuşi, fiind vorba de aproape 10% din numărul primarilor, se va constata că este o situaţie excepţională, nemaivăzută, apropiată de o situaţie de urgenţă care reclamă amânarea localelor şi comasarea lor cu generalele. Că, nemaiavând candidaţi primarii în funcţie, UNPR nu va mai câştiga 10% din primării nici nu mai contează, miza nefiind creşterea acestui partid, ci dărâmarea celorlalte.







rahat cu mac acest unpr
1. UNPR nu are la ora actuala 250 de primari. Declaratia lui Marian Sarbu se referea la 250 de primari aflati in functie si care ar urma sa candideze din partea UNPR in 2012. Sunt doua lucruri diferite si nu inseamna ca cei 250 sunt deja membri UNPR.
2. Un primar poate trece la un alt partid si sa isi pastreze postul in acelasi timp. Asta daca trecerea la alt partid se face prin demiterea lui din partidul din partea caruia a fost ales si nu prin propria demisie. Faptul ca ei au semnat adeziuni, cum indica autorul textului, nu inseamna ca ei au demisionat din alt partid. Chiar daca inscrierea in alt partid e considerata demisie din calitatea de membru al unui alt partid, precedent, e posibil ca ei sa fi fost demisi. In plus, sunteti siguri ca acele adeziuni exista? Sau este vorba de o simpla supozitie? Pentru ca daca ele exista, iar ei sunt inca membri ai partidelor din partea carora au fost alesi, ar fi bine sa le faceti publice. Pentru ca atunci inseamna ca localitatile acelea au ramas fara primari.
3. Investigatia autorului lipseste cu desavarsire. E o teorie a conspiratiei sau, cel mult, un gest de propaganda publicistica. Faptul ca cei 300 de primari virtuali ai UNPR vor face gestul de a isi manifesta public adeziunea la partid si, prin urmare, isi vor fi pierdut mandatul, nu este un motiv de decalare a alegerilor. Autorul textului uita ca exista si cel putin un viceprimar in fiecare administratie publica si, prin urmare, acesta poate prelua atributiile primarului pentru durata celor cel mult 6 luni pana la data legala a alegerilor. In situatia in care acest complot fantezist pe care autorul il viseaza ar fi pus in practica. In concluzie, nu exista nici o situatie exceptionala care sa impuna incalcarea legii.
Cum insa nu exista legi care sa-l opreasca pe autor sa scrie teorii fanteziste, acest articol a fost publicat. Fara vreo dovada care sa sustina cele afirmate in el si fara vreo urma de logica. Dar asta conteaza mai putin, se pare, atata timp cat publicatia se ia de „aia de la putere” si-i face patronului pe plac.