Cu fața sa de securist posac, Ioan Niculae își trăiește mirările fotbalistice ca unul care merge la curve și nu primește ce-a vrut, deși a plătit cît i s-a cerut. Săracul om bogat nu înțelege de ce un jucător care a jucat bine trei sau patru meciuri la rînd face apoi o partidă în care e slab, de nerecunoscut, trompeta echipei. La fel, nu poate să înțeleagă de ce o echipă care a cîștigat mai multe meciuri nu le poate cîștiga pe toate. E sincer ca un puști bosumflat căruia i s-a spart pistolul de plastic.
Nu există angajat al clubului Astra Giurgiu sau ziarist din România care să fi vorbit despre Astra măcar jumătate din cît a vorbit Niculae. Iar el știe fotbal pentru că are echipă de fotbal. Pe aceeași logică pe care ești un mare inginer auto dacă ai bani să-ți cumperi un Ferrari. Miraculos nu i se pare că o echipă de nicăieri, într-un timp foarte scurt, a ajuns să joace în Europa League, că a devenit un fel de forță într-un campionat slab, ci că pierde cu 2-1 în fața unei echipe cam de aceeași valoare. Concepe să bată pe Maccabi Haifa cu 3-0 în returul din România, dar i se pare inacceptabilă o înfrîngere cu 2-1 într-o competiție în care, în afară de Steaua, toate celelalte echipe joacă de la egal la egal cu FC Botoșani. Unde FC Botoșani nu este o echipă inventată, ci liderul Ligii I.
