Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Iohannis, la proba usturoiului

Zoom Iohannis, la proba usturoiului

Președintele KWI ar putea spune ca Anușka, personajul lui Bulgakov, cînd a găsit pe scara blocului o potcoavă de aur cu pietre prețioase: „Nici usturoi n-am mîncat, nici gura nu-mi miroase!“. Pe Anușka, cea supranumită Ciuma, n-o văzuse nimeni cînd a dat cu ochii de bijuterie. Sau cel puțin așa își închipuia ea.

Pe Klaus Werner Iohannis, care se tînguia sîmbătă pe FB că în spitale e catastrofă și-i sfătuia pe nevaccinați să-și ia inima în dinți, că nu mai sînt locuri în lazarete, l-a văzut și auzit tot românul cînd zicea la televizor, la 24 iunie curent, că a învins pandemia, țuțărit de premierul Cîțu care zicea, ca vînătorii, că și-a atins ținta, să stăvilească pandemia, și a dat semnalul relaxării naționale. În septembrie, cînd și-a revenit pandemia mai abitir decît în cifrele oficiale cu morți și molipsiți, cine își etala dantura la congresul liberalilor, veniți în număr de 5.000 la Romexpo? Învingătorul pandemiei, firește! Și cine se făcea că nu vede furnicarul liberal din jurul grătarelor și apoi la coadă la urne, ca pensionarii la „poate se dă ceva“, pe vremea lui Ceaușescu? Același zîmbitor Iohannis, cu țuțărul Cîțu lîngă el.

Cîteva zile după aia, la Sibiu, cine umbla nemascat, la braț cu doamna, în buricul burgului, în timp ce autoritățile locale răgușiseră tot zicîndu-le localnicilor să umble cu mască pe stradă? Victoriosul KWI, cel ce nu voia să audă în timpul verii de vreun certificat verde, ca să nu dea drumul la discriminări, de-ai fi zis că și-o luase consilieră de taină pe Șoșoacă. Or, lumea naivă de care e plină țara ce concluzii putea trage auzindu-l și văzîndu-l? Că medicii vor să instaureze dictatura halatelor albe, iar el, drăguțul, li se opune pe față, de la înălțimea funcției în care a ajuns a doua oară.

Substantivul „conștiință“ o fi existînd în micul bagaj de cuvinte al meditatorului cu șase case? Iar dacă există, știe KWI la ce folosește?

Cum să te miri că nu se vaccinează poporul, cînd tu arăți cu vorba și cu fapta că ți se rupe de pandemie, fiindcă ai învins-o la tine în cap? Cum să zici că e catastrofă în spitale, fără să recunoști că n-ai făcut nimic ca s-o previi, ba mai rău, că i-ai netezit calea împreună cu Cîțu, ca nu care cumva să vă strice pandemia socotelile politice?

Iar dacă poporenii au început să se dobzească și fac coadă la vaccinare, asta nu vine de la îndemnurile tale – cum ai vrea să se înțeleagă! –, ci de la preacinstita frică obștească și de cînd a apărut certificatul verde, ăla de care nu voiai nici să auzi, că duce la discriminare. L-a luat Poliția la cercetări pe un popă din Giurgiu pentru răspîndirea de informații false. Dar zicerea ta, că ai învins pandemia, e o informație adevărată? Sau chiar crezi, ca Anușka, zisă și Ciuma, că nici usturoi n-ai mîncat, nici gura nu-ți miroase?

3.300 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta