Supărat că doi dintre băieții din galeria lui Traian Băsescu s-au contrazis cu el la B1 TV în chestiunea pămîntului pe care și l-a cumpărat președintele pe numele fetei sale Ioana, Ion Cristoiu le-a zis că nu mai calcă pe la Biserica Adorarea lui Traian Băsescu. Adică la talk-show-urile de la B1, unde era invitat permanent, dar nu și la interviurile pe care le face sub cupola aceleiași biserici.
Apoi, într-o postare pe Facebook le-a mai zis cîteva celor doi (Sabin Orcan și Grigore Cartianu), fără să le dea numele. Că lui Cristoiu i s-o fi acrit să-l cădelnițeze pe Băsescu ar fi o chestie de înțeles, o fi făcut alergie. Altceva l-a făcut însă să-i sară smalțul. Că după ce Radu Banciu l-a mușcat de părțile moi, s-au găsit încă doi care să-l mursece pe el, Maestrul. Dar ca să nu-și închipuie careva că s-a bășicat din motive personale, Cristoiu a dat-o pe principii și pe cărțile care-l așteaptă să le scrie. Dacă ar fi ținut la principii, bătrînul gazetar n-ar fi călcat de la bun început la Biserica Adorarea lui Băsescu. Nu s-ar fi trezit că nu-i mai place acolo de-abia cînd au început enoriașii să-l calce pe coadă. La cît l-a țuțărit el pe Băsescu de cînd s-a dus la B1 TV, tot anesteziindu-și deontologia pînă a făcut-o să intre în comă, cum să nu-l tragă de mînecă tineretul din galerie: „Maestre, ați greșit partitura și televiziunea!”? Mai ales că, atunci cînd Cristoiu schimbă partitura, se pregătește să schimbe și televiziunea la care o interpretează. Să fi primit Jack vreo ofertă de nerefuzat din altă parte, încît s-a apucat să-i facă respirație gură la gură deontologiei sale, și în direct, și pe Facebook? Fiindcă asta cu cărțile nescrise n-o mai convinge nici pe femeia de serviciu de la Biblioteca Academiei, unde se retrăgea Cristoiu între două contracte. Și, orișicît, să-ți aduci aminte, din cauza lui Radu Banciu și a lui Grigore Cartianu, că ai cărți care așteaptă să le scrii e ca și cum ai spune că te apuci de ele fiindcă te-au agresat în fața blocului niște lipitori de afișe plătiți la aceeași casierie ca și tine.