ION VIANU: „O teorie a complotului este modul cel mai simplu de a explica un fenomen social, fără probe“

De doi ani s-a întors în Elveția, de unde mi-a dat acest interviu. Scriitorul și psihiatrul Ion Vianu, acest înțelept însingurat, e convins mai mult ca oricînd că frumusețea va salva lumea. La fel cum e convins și că zăpăcirea demografică a pus la pămînt toate codurile religioase și morale ale omenirii.

Cristian Teodorescu: Cum se vede pandemia din Elveția, domnule Vianu?

Ion Vianu: Ca în România, cu mai puțin exces. Și aici sînt protestatari, adepți ai teoriei complotului, antivacciniști, ipohondri, resemnați, luptători, critici ai medicilor și sistemului sanitar, admiratori ai lui și lucrătorilor lui, vîrstnici asfixiindu-se discret prin aziluri, prudenți, imprudenți, defăimători ai măștilor, purtători maniaci, doctori imaginari, programe speciale de televiziune, bolnavi de cancer a căror chimioterapie nu poate fi începută din cauza pandemiei, momente cînd ATI este pe punctul de-a fi depășit de situație și un mare, mare devotament al personalului sanitar. Totul doar are o tonalitate mai discretă, iar oamenii politici pregetă să facă scandal în public; în general, exploatarea în scopuri politice a pandemiei ar fi rău văzută. Infecția a fost destul de mare, comparabilă cu nivelurile țărilor vecine. Remarcabil este că, în afara a șase săptămîni în primul val, școlile au rămas deschise pentru cei mai tineri. Într-o comunitate lovită de nenorocire este de preferat ca ego-ul să se facă mai mic, mai puțin pretențios. Cînd Istoria naturală aduce omenirii o nouă boală, medicina cere timp pentru a o înțelege, cîteodată mult timp. Iar boala se schimbă neîncetat. Ar trebui mai mult să ne mirăm ce repede a reacționat medicina decît să o dărîmăm sub reproșuri. Vaccinul a apărut cvasi-imediat, dovadă a marelui avans al imunologiei, încă înainte de pandemie.

C.T.: Dar România în pandemie?

I.V.: Cifrele statistice ale pandemiei pentru România sînt severe, dar nu catastrofale. Sîntem într-o medie europeană. Cred că reacția a fost corectă. Însă suprasolicitarea spitalelor a pus în lumină precaritatea, chiar mizeria, din spitalele publice. Vechimea instalațiilor și improvizația au provocat exploziile în saloane suprasaturate cu oxigen de la Piatra Neamț și București: acestea nu ar trebui să se întîmple în Europa, de altfel nu ar trebui nicăieri. A fost același tip de accident la Bagdad, 82 de morți.

C.T.: Scrieți sau contemplați?

I.V.: Nici una, nici alta. Sănătatea nu mi le permite. Boala aduce cu sine, pe de o parte, o anumită încetineală; simplul fapt de-a  trăi, de-a comite actele indispensabile vieții îți ia mult timp. Pe de altă parte, boala, cu neputințele și durerile ei, sînt simfonii ale trupului, conștiința că exiști într-un anumit fel. Ești concentrat pe ce simți, Andante  un pocco mosso, Largo espressivo, o simfonie patetică. E foarte prezent dialogul cu morții. Probabil că peste 90% din cei pe care i-am cunoscut au încetat din viață. Foarte des mă întreb ce ar fi zis X sau Y despre a sau b etc. Apoi, trebuie să-mi rememorez lucruri pe care nu le-am mai evocat de cincizeci de ani, oameni, împrejurări, fapte. Nu neapărat importante, dar ele au făcut la un moment dat substanța vieții mele. Sînt înconjurat de prezențe discrete, uneori afectuoase, alteori indiferente. Le adresez cuvîntul… răspunsul e o mare tăcere, nici una nu e la fel cu alta. Cînd să mai am timp să scriu sau să contemplu? Am o existență prea pasionantă, în interiorul unui Timp din ce în ce mai îngust și mai dens.

C.T.: De cînd m-am vaccinat, tot mai des îmi aduc aminte de-abia pe stradă că am uitat masca. Ceea ce o pățesc și alții. E de la vaccin?

I.V.: Exprimăm, printr-un „act ratat“, dorința de a o termina cu molima. Uitarea, în cazul ăsta, înseamnă: „Am scăpat de COVID, nu mai am nevoie de mască“.

C.T.: Cum se manifestă iubirea de aproapele în asemenea vremuri? Parcă e mai mult de sine însuși.

I.V.: Gîndiți-vă la dăruirea personalului medical care îi îngrijește pe bolnavii de COVID. Este un efort dincolo de limitele normalului. Gîndiți-vă la cei vîrstnici care lasă locul lor la respirator celor mai tineri. Au fost acte sublime în timpul acestei epidemii. Dar unde este virtute este și viciu: egoismul este uman! Aș vrea să atrag atenția celor care refuză să se vaccineze: se pun în primejdie nu numai pe ei, ci și pe ceilalți. Este o formă curentă, dar primejdioasă de indiferență, de lipsă de solidaritate! Ar trebui să dăruim o lacrimă celor care au recunoscut că boala există, nu este o invenție doctorilor, cu ore sau clipe înainte, numai, înainte de a-și da sufletul.

C.T.: Ce urme ne-a lăsat (ne lasă) pandemia, la cap, și nu ne dăm seama?

I.V.: Odată ce se va fi terminat vom uita. Majoritatea amintirilor sînt lipsite de afect, schematice și se pierd. S-ar putea ca peste cîțiva ani să nici nu ne mai amintim de pandemie! Dar veghează scriitorii. Există sute și mii de manuscrise, fără să se fi terminat povestea, încă. O mină de inspirație! Asta în ipoteza că se va termina cu adevărat, molima. Mulți oameni de știință sînt convinși că s-a rupt pentru multă vreme ceva în echilibrul biologic… Am trecut granițele permise între specia noastră și natura sălbatică? Pășim într-o nouă eră molimelor?

C.T.: În perioada asta s-au stricat multe prietenii și s-au înmulțit divorțurile. Au ieșit la iveală și mai multe boli psihice decît în vremuri normale?

I.V.: Da, categoric. Cabinetele psihologilor și psihiatrilor sînt pline, pretutindeni. Dacă mă gîndesc la cauza acestei tulburări, constat că oamenii se văd între ei și prea mult, și prea puțin. Izolarea la domiciliu creează un cerc închis, crește tensiunile în interiorul familiilor. Ființa umană este făcută să trăiască, simultan, în mai multe medii: în familie, la lucru, la un club sportiv… Polarizarea vieții sociale este dăunătoare. Omul este, prin natură, și sociabil, și mizantrop. Nu e singurul paradox al ființei. Pandemia contrariază tendințele noastre cele mai firești.

C.T.: Teoriile conspirațiilor au vreo legătură cu sănătatea mintală?

I.V.: Teorii ale complotului au existat întotdeauna, ele fac parte din motoarele istoriei. O teorie a complotului este modul cel mai simplu de a explica un fenomen social, fără probe, numai exploatînd temerile mulțimii. Așa că are priză la cei cu mai puțină cultură și este aplicată cu entuziasm asupra maselor de către manipulatorii neamului omenesc. Știința adevărată este greu de practicat, un cercetător necesită ani grei de formare, iar îndoiala, ezitarea, adoptarea unor piste asupra cărora trebuie să revenim ulterior, ipoteza, provizoratul rezultatelor sînt moneda curentă. Și totuși, prin știință se ajunge la adevăr, un adevăr incomplet, mereu de revizuit și de adîncit, în timp ce  teoriile comploturilor sînt mijloace de fanatizare a celor naivi.

C.T.: Cît e de valabilă acum vorba „A înnebunit lumea“?

I.V.: În timpul vieții mele – o generație –, numărul oamenilor trăitori pe Terra s-a înmulțit cu patru. Anterior, a fost nevoie de peste șaizeci de generații pentru ca numărul oamenilor să crească de patru ori. Progresele medicinei și agriculturii sînt principala cauză a acestei incredibile accelerări demografice. Asta în condițiile în care, pe glob, 25.000 de oameni mor de foame zilnic. O astfel de zăpăcire demografică a pus la pămînt toate codurile religioase și morale. Nu mai știm dacă trebuie să ne închinăm, și cui. Poate lui Mamona, zeului bogățiilor? Putem numi această stare unică într-o omenire unică „nebunie“ .

C.T.: Ar mai zice azi prințul Mîșkin „Frumusețea va salva lumea!“, deși, după mine, există o frumusețe a vaccinurilor anti-COVID?

I.V.: Mai mult decît oricînd, singură frumusețea ar putea salva lumea. Frumusețea în sensul cel mai clasic: imperativul proporțiilor, seninătatea armoniei. Poate chiar inteligența artificială ne va sugera programe de acest fel! Sensul abisal al maximei dostoievskiene abia acum ni se revelează în deplinătatea lui. Să tindem către o viață frumoasă. Dar ce înseamnă „frumos“? – toate societățile științifice și academiile morale vor trudi pentru a găsi definiția, dar eu cred că, în cele din urmă, o va găsi un profet-poet.

C.T.: Cînd vă întoarceți în țară?

I.V.: Cînd voi putea merge drept, fără baston.