Nu-i romanul lui Rebreau, e povestirea lui Caragiale despre un tip care are tăria convingerilor sale. Ion ăsta se opreşte la un han şi cere brînză, pîine şi un vin mai ieftior. Intră în vorbă cu cei de la mese. El, cum se vede, o duce prost, că nu face purici pe nicăieri, dar are o soră geamănă pricopsită cu care se ceartă ori de cîte ori o întîlneşte, şi o întîlneşte des. Pe soră-sa o invită împăratul la ospeţe.
Ultima oară cînd s-au întîlnit, spectacol mare în grădina împăratului. Se adunase lumea în păr să auză cum cîntă un vestit măgar de prăsilă Carnavalul de Veneţia, cu variaţiuni. Soră-sa acolo, că nu putea să lipsească. Începe să cînte măgarul, aplaudă toţi, cu soră-sa în frunte, care mai şi pupă măgarul pe bot. Ion se pune pe fluierat, de-l iau spectatorii la palme şi la ghionturi şi-l aruncă din grădină. N-apucă el să termine de povestit păţania că se opreşte la han o caleaşcă dichisită, cu falaitar şi alai. Din caleaşcă se dă jos o curteană. Pricopsita de sor-mea, le-o arată Ion muşteriilor şi-i zice ei ceva, de-l plesneşte unul din alai. Ion, pe-a lui cînd vă mai cîntă, soro, măgarul? Ea: – Ce-ţi pasă? Ion: – Ca să ştiu, să vin să-l mai auz! Că-mi place de mă înnebunesc! Ea: Să ştii tu că place la toată lumea. Şi-i ia de muşterii de martori: Împăratului îi place, norodului îi place, numai dumnealui nu. Un muşteriu îi dă dreptate soră-si: Dacă le pace la toţi, ce-i pasă lui? Ion: – Cum să placă, măgar din gură, Carnavalul de Venezia, cu variaţiuni! Se bagă şi altul în vorbă: – Da dacă ne-o plăcea şi nouă? – Nu se poate să vă placă cum cîntă un măgar. Muşterii se întărîtă că le place! Ion pe-a lui, că nu se poate, şi-i face urecheaţi. Ăştia sar la el şi dă-i. Pleacă soră-sa, dar Ion nu se lasă, pînă au obosit drumeţii să-l tîrnuiască şi să-i spargă în cap bărdacele şi borcanele de pe mese şi s-au dus în treaba lor. Ion învăţat cu bătaia îi spune hangiului care se uita la cioburile de pe jos că nu se poate să cînte un măgar, cît o fi el de împărătesc şi de învăţat Carnavalul de Venezia, şi cu variaţiuni! Îl trimite hangiul la dracul, cu prostiile lui cu tot, că i-a făcut pagubă şi tărăboi. Şi Ion s-a dus, să caute alta, mai bună.
Tare, Ion ăsta! Şi Caragiale pişicher. Nu-şi dă cu părerea despre el, nici de bine, nici de rău. L-a lăsat să plece fără comentarii, să se scarpine cititorul în cap.
