Nici dacă i-aș da două milioane de euro în schimbul unei țigări, tot n-aș fi sigur că Ionuț Negoiță nu va vrea să mă țepuiască. Totuși, de ce să-mi dea țigara aia dacă poate să mă facă? Ce, e puțin lucru o țigară în ziua de azi? Și dacă nu strîngi, frate, de unde să ai?
Proverbul cu furatul căciulii singur nu i se pare lui Ionuț o mostră de înțelepciune populară, ci o genială idee de ciordit cînd te plictisești și nu ai în preajmă pe cineva să-l traduci.
Și unde putea să ajungă dacă nu la o echipă care a furat în istoria sa atîtea campionate și cupe, care a cumpărat arbitri, care a luat jucători cu japca? Tocmai pentru a ridica în slăvi acest trecut, Ionuț Negoiță vrea să facă la Dinamo un muzeu. E o prioritate, a zis Negoiță, deși cei mai mulți dintre jucători și dintre fani se gîndeau că omul vine cu o idee măreață nu pentru trecut, ci pentru viitorul apropiat, idee sec rezumată printr-o singură silabă tristă: bani.
Și, ca să-și probeze priceperea în treburile fotbalicești, Negoiță mai are o idee de viitor: un nou imn al echipei. Și nu e vorba, din cîte am înțeles, de "Steaua e numai una". Pe cel vechi probabil îl bagă în muzeu.
De imn au nevoie Damila Măciuca, Concordia Chiajna sau Unirea Slobozia, însă un club cum se vrea Dinamo, în momente grele, tocmai în jurul imnului și-al valorilor proprii ar trebui să se grupeze. Începutul a fost făcut, a venit un șmenar în fruntea clubului.
Publicat în Cațavencii, nr. 13 (91) 2013
