► Un cioban (42 de ani) din Chirceşti, Vaslui, a murit. Nu era mîndru ciobănel, tras ca prin inel (poate, cel mult, mîndru ciobănaş, mirosind a caş), n-a avut parteneri invidioşi (unul vrîncean şi altul ungurean), n-a beneficiat de nuntaşi sub formă de brazi şi păltinaşi, nu se ştie dacă măicuţa sa bătrînă poseda sau nu brîu de lînă, iar în perioada respectivă n-a căzut nici o stea. Singurul care a căzut a fost chiar ciobanul, s-a împiedicat; din păcate, avea la brîu un cuţit, al cărui vîrf i-a retezat artera femurală. Dacă ar fi avut la brîu nu un cuţit, ci un fluier, o tilincă, un cimpoi, chiar o harfă, ciobanul din Vaslui ar fi trăit şi astăzi…
► Alt cioban, tot din Vaslui, de felul său, păzea oile din satul timişean Susani. Din fericire, el nu avea cuţit la brîu, cu care să se înţepe; din nefericire, avea o sticlă de băutură, pe care a golit-o. Din fericire, nu s-a apucat să facă scandal la beţie, să sară la bătaie sau să pîngărească vreo oaie: dovedind înţelepciune, s-a culcat. Din nefericire, el s-a culcat exact pe calea ferată dintre Cliciova şi Susani. Din fericire, pe acolo nu a trecut nici un expres, rapid sau accelerat, care să-l calce. Din nefericire, pe acolo a trecut un personal, care l-a călcat. Dacă, în loc de sticlă, ar fi avut cuţit, poate că ar fi murit la fel ca păstorul anterior. Dacă ar fi avut un fluier, o tilincă, un cimpoi, chiar o harfă, ciobanul din Vaslui ar fi trăit şi astăzi…
► Al treilea cioban, George Mohorea, posibil tot din Vaslui, păzea oile lîngă oraşul italian Albenga. El român, oile italiene, limbi latine, se înţelegeau uşor. Şi, cînd se îmbăta, ciobanul vorbea ovina populară. Una dintre oi, cu gîndul în altă parte, a căzut în rîul Centa. A început să strige „Aiuto! Beee!“. Cînd a auzit „Be!“, ciobanul român a sărit după ea. A şi salvat-o, dar, cînd să iasă, s-a încurcat în răgălii şi s-a înecat ca ciobanul la mal. Dacă ar fi ales să păzească oi din judeţul Timiş, nu din Italia, poate că nu s-ar fi înecat, ci ar fi fost călcat de tren. Sigur e că, dacă ar fi avut un fluier, o tilincă, un cimpoi, chiar o harfă, ar fi cîntat şi n-ar mai fi auzit oaia behăind, n-ar mai fi sărit după ea, deci ar fi trăit şi astăzi…
