Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Iubirea de baron local la contractele frățiorului se cunoaște

Zoom Iubirea de baron local la contractele frățiorului se cunoaște

► Adrian Oprișan, frățiorul mai mic, neimplicat în politică, dar la fel de mare amator să trăiască de pe urma banilor publici, al președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a ieșit la deszăpezit. Nu din spirit civic, voluntar, ci în baza unui contract primit de la Primăria Focșani, prin încredințare directă, după instaurarea stării de alertă.

În calitate de baron local și frate mai mare, Marian Oprișan s-a simțit obligat, întotdeauna, să aibă grijă de micuțul Adrian. Și cum din salariul său nu-l putea întreține, dat fiind că nu și l-a ridicat niciodată de pe card, l-a încurajat să-și facă propria afacere.

Este vorba de Gama Verde SRL, o firmă micuță, dar foarte vioaie, care în prima fază a avut ca obiect de activitate amenajarea terenurilor sportive cu gazon natural. Din păcate, fără prea mult succes, lucru pe care l-am constatat cu ocazia celebrului meci la nisip dintre România și Danemarca și, a doua oară, cu cîteva zile înainte de inaugurarea Arenei Naționale, cînd terenul arăta ca după pîrjol.

Drept urmare, fără a sta prea mult pe gînduri, ca un adevărat antreprenor, Adrian a întors foaia și, de la iarba verde, a trecut la fulgii de nea. Împins de la spate de fratele baron, și-a descoperit adevărata vocație, de specialist în deszăpezire, domeniu în care, sîntem siguri, va face o carieră de succes.

Asta și din cauză că, spre deosebire de iarba verde care nu crește la ordinul baronului, primarii vrînceni vor face coadă la ușa lui, dornici să se înfrupte din vastele-i cunoștințe în materie de topit zăpada.

► Din seria manifestărilor culturale dedicate anului internațional al bătăii de joc față de contribuabil, Camera Deputaților a organizat o negociere fără anunț de participare în scopul îndeplinirii obiectivelor spectacolului multimedia “Zboară, deputatule, zboară!”. Astfel, Compania Națională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA va primi de la Camera Deputaților frumoasa sumă de 3.249.522 de lei fără TVA pentru a asigura transportul intern cu avionul al onorabililor noștri aleși pe întreaga durată a anului 2014. Asta, deoarece curul gras de deputat nu se poate deplasa decît cu avionul, dacă în apropiere de orașul de domiciliu se află un aeroport. Și să mulțumim lipsei scăzute de interes și prețurilor mari care au determinat TAROM să n-aibă curse interne de la București decît pe 9 din cele 14 aeroporturi posibile. Și să mai mulțumim că nu avem aeroport în fiecare municipiu reședință de județ, pentru că, altfel, ne-ar fi costat transportul deputaților de cel puțin zece ori mai mult. Or, să dai aproape zece milioane de euro pe an ca să vezi cum zboară porcii…

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

  • Georgescu și Cleopatra

    14 ianuarie 2025

    Cine s-ar fi așteptat ca regina Cleopatra, sfidînd adevărul istoric, să se mărite pînă la urmă cu ăl mai fudul dintre micii scribălăi ai Imperiului? Invitat la un dulce colocviu […]

  • Georgescu vs Trump

    13 ianuarie 2025

    E nevoie de multă prostie ca să scoți masele din sărite, mai ales că, în general, poporul preferă să nu-și înțeleagă interesele și are tendința să zacă învelit în frustrare, […]

  • Poker sentimental

    7 ianuarie 2025

    Hiena nesătulă a ținerii de minte a început să scurme din nou prin amintiri, de am ajuns ca hoții netrebnici, de morminte, să duc în cîrcă sacul defunctelor iubiri. Țigănci […]

Iubitori de arta