Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Jurnal din anul glumei: Economia Greciei moare, dar nu se predă nemţilor

Zoom Jurnal din anul glumei: Economia Greciei moare, dar nu se predă nemţilor

Jurnalul lui Nouriel Roubini

1 noiembrie – Grecia sigur dă faliment. Urmează Italia, Spania, Portugalia, Irlanda şi a cincea mea firmă. Ah, dacă aş fi putut să prezic şi falimentul primelor mele patru firme, aş fi fost un adevărat geniu economic. Aşa, nu sunt decât un umil guru ascultat cu religiozitate de o planetă întreagă.

3 noiembrie – Dragă jurnalule, mi-am început ziua cum nu se poate mai prost. Am fost să-mi fac nişte cumpărături la magazinul din cartier şi m-a enervat teribil vânzătoarea. Mi-a dat restul în monede mici, meschine, şi n-a vrut să înţeleagă că nu-mi place să umblu cu mult metal după mine. Mi se umflă portofelul ca naiba şi toate femeile cu care mă întâlnesc pe stradă încep să creadă pe urmă că mă bucur să le văd. În fine… După ce m-am certat o jumătate de oră cu vânzătoarea, am cerut să vorbesc cu proprietarul magazinului, ca să mă răzbun pe el. „Ascultă“, îi zic, „ştiu că o să dai faliment. Sunt capabil să prezic o gamă largă de probleme economice şi ştiu că tu o să te confrunţi cu aşa ceva.“ Ah, ce bine m-am simţit pe urmă! Cred că şi acum se mai perpeleşte fraierul. 

6 noiembrie – Ar trebui să dau o fugă până la Bucureşti şi să şterg inscripţiile alea de pe ziduri cu „Isus vine“. E una dintre predicţiile mele anonime care au dat greş. Dacă se află cumva că eu am făcut-o, îmi pierd complet credibilitatea de economist.

 

Jurnalul lui Georgios Papandreu

5 noiembrie – A venit toamna în Grecia. Azi n-am mai putut sta la plajă decît zece ore pentru că dup-aia a scăzut temperatura sub 25 de grade şi a trebuit să mă bag repede în casă ca să nu fac hipotermie. Slavă Domnului, încă mai am trei lăzi cu facturi neplătite şi somaţii pe care pot să le pun oricînd pe foc.

6 noiembrie – M-am întîlnit astăzi, la un iaurt de capră, cu liderul Opoziţiei, Toni Samaras, şi am hotărît să-mi dau demisia. Nu mai suport presiunea asta pe umerii mei! În fiecare zi: mers la spa, mers la masaj, mers acasă să dormi de prînz, băut frappé la terasă opt ore. Asta nu e viaţă, e iad!

7 noiembrie – M-a sunat Sarkozy să mă felicite pentru tăria de caracter de care am dat dovadă atunci cînd am decis să plec din fruntea guvernului grec. I-am mulţumit şi l-am felicitat la rîndul meu pentru faptul că are decenţa să plece de acasă atunci cînd vine Berlusconi în vizită la nevastă-sa.

8 noiembrie – Nu sînt sigur, dar mi s-a părut că am văzut un Panzer nemţesc trecînd pe stradă astăzi. S-ar putea să mi se fi părut. Oricum, nasol, dacă doar pentru nişte miliarde pe care nu le dăm înapoi nemţii au trimis tancuri, ce-or să ne facă atunci cînd or să afle că i-am dat şpagă unui paznic ca să ne lase în zona euro?



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia