Milioane de chinezi au citit acest jurnal pe care Fang Fang l-a postat din Wuhan, capitol cu capitol, pe Sina Weibo,în timp ce orașul de unde a pornit pandemia era în carantină.Traducătorul american al autoarei a lăsat baltă romanul chinezoaicei și s-a apucat de jurnalul ei, la puțin timp după ce Fang Fang a început să-l publice în social media, pe o platformă în care își dau cu părerea vreo 445 de milioane de compatrioți de-ai ei. Sina Weibo, susține traducătorul, e o combinație chinezească între Facebook și Twitter.
F.F. e una dintre cele mai cunoscute scriitoare din China; realismul ei îi aduce bătaie de cap cu autoritățile care i-au retras ultimul roman din librării după ce numeroșii trolli ai Partidului Comunist și extremiștii de stînga au atacat-o pe scriitoare în fel și chip. Și nu pentru ceea a scris despre China de azi, ci fiindcă ar fi tratat fără respect obsedantele decenii din perioada lui Mao. Cînd a scris postfața Jurnalului, Michael Berry era în carantină la Los Angeles, în timp ce Wuhan scăpase, după ce fusese închis timp de 76 de zile. Pe cînd autoritățile locale mitocoseau comunicate că situația e sub control și că noul virus e cam la fel de periculos ca gripa, F.F. a primit informații despre ceea ce se întîmpla de fapt în toată China și în oraș de la medici și universitari care au ignorat interdicția de a deschide gura despre epidemie. Nu pînă într-atît încît să facă declarații în nume propriu.
Ca să nu-i bage în belele pe cei care-i spuneau cum mergea epidemia, F.F. scria „un prieten mi-a zis că…“. Trollii au sărit la ea că inventează.Au insultat-o, unii au amenințat-o cu bătaia. Așa că, într-un capitol, biata femeie, care locuia singură într-un mic apartament, le explică leprelor de ce nu dă nume în jurnal. Ca să nu pățească și alții ca ea. Doi dintre cei care-i spuneau ce și cum se întîmplă sînt frații ei, unul medic, celălalt profesor universitar. Tot atunci romanciera a primit filmulețe despre viața zilnică din Wuhan și despre multele evenimente pe care oficialii și presa le treceau sub tăcere.
În timpul carantinei, acest oraș cu peste nouă milioane de locuitori părea pustiu. Pe străzi nu circulau decît bolnavii care se duceau de la un spital la altul să se interneze și nu erau primiți nicăieri fiindcă spitalele erau pline. Asta fără a-i mai socoti pe măturătorii care-și făceau zilnic treaba, deși străzile erau curate. Cum oamenii stăteau în casă, mulți au făcut foamea la începutul carantinei, pînă cînd fiecare comunitate mică s-a organizat și își trimitea adolescenții la cumpărături pentru cei care nu se puteau deplasa. Cînd șefii de la partid au început să viziteze spitalele au fost întîmpinați la intrare cu urale și cu cîntece. Asta în vreme ce munca agitatorilor partidului consta în plimbarea de steaguri pe străzi și în discursuri ambulante, de li se spunea „muncitori cu gura“. Altfel, oamenii își numărau morții și îmbolnăviții și își întrețineau tonusul spunîndu-și bancuri pe net. Unele de un umor sinistru.
F.F. povestește totul cît de calm poate, dar uneori nu mai poate, fiindcă îi sare țandăra povestind lucruri înfiorătoare sau reacții absurde ale oficialilor, în afară de măsuri care se dovedesc prostești. Cele mai multe dintre cele 60 de capitole ale jurnalului care începe în prima zi a Anului Nou Chinezesc(25 ianuarie 2020) se deschid cu un scurt buletin meteo. F.F., absolventă a unei facultăți de literatură, face greșeli de scriere pe care nu le observă și n-are nici urmă de preocupări stilistice, totuși izbutește să țină textul sub control cu o formidabilă tenacitate, scriind simplu, atentă doar să se exprime cu exactitate. O exactitate care avea să-i aducă acuzații că era unealta CIA.
În toată perioada în care F.F. și-a publicat jurnalul pe net, textele ei au avut 380 de milioane de vizualizări și peste 90.000 de comentarii, majoritatea de partea ei. Cînd jurnalul a apărut în Statele Unite, unde epidemia era încă la început, destui cititori americani au remarcat că F.F. scria la trecut în Wuhan despre viitorul lor din SUA. Și au avut dreptate sută la sută.
Fang Fang, Wuhan, jurnal dintr-un oraș în carantină, traducere (din engleză) de Cosmin Nedelcu, Editura Polirom, 2020.
