Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Jurnalul de vacanță al regelui Charles al III-lea

Zoom Jurnalul de vacanță al regelui Charles al III-lea

4 iunie

Dragă jurnalule, cu cât mă gândesc mai mult, cu atât mi se pare mai clar. Da, veceul trebuie scos din casă și mutat în fundul curții, acolo unde poți scoate zgomote jenante fără să te-audă nimeni în afară de câinele legat cu lanțul în apropiere. Iar câinelui oricum nu-i pasă, pentru că are el alte griji. Ca, de exemplu, cum să scape din lanț.

Oare cum de nu le-a venit și altor popoare ideea să mute veceul în fundul curții, într-o cochetă cabină de lemn ai cărei pereți să fie împodobiți cu pagini colorate de tabloid? Cum de numai românii s-au gândit? Am fost la nemți, la francezi, la norvegieni și la multe alte popoare din Europa, dar toți își făceau nevoile în casă, ca sălbaticii. Of, și e așa de ușor să ridici o gheretă în curte, la care să te duci noaptea înarmat cu în băț, ca să te aperi de câinele care tocmai a scăpat din lanț!

5 iunie

Îmi place aici, în România. Peisajele sunt pe gustul meu, natura e neprihănită. Dacă n-ar fi mâncarea mai scumpă decât la Londra, m-aș muta aici de tot.

6 iunie

Nu-mi vine să cred ce ușor i-am păcălit pe români. Au pus botul imediat când le-am zis că mă trag din Vlad Țepeș. Oare să duc mai departe această farsă în interes personal? Mă gândesc că aș putea să pretind că-s neam și cu un pensionar din Drumul Taberei, ca să bag spaima în moștenitori. Să se trezească copiii moșului că au de împărțit apartamentul semidecomandat cu trei camere într-un bloc din 1965 cu ditamai regele Angliei. Care, la ce avocați își permite, poate să le ia imediat cotă parte din apartament.

7 iunie

Am discutat mult despre viitorul meu în România. Oare sunt șanse să devin și aici rege? Nu e clar, s-ar putea să fie niște probleme cu Constituția, care nu prevede monarhia ca formă de guvernământ. Totuși, la câte case am aici, cică aș putea ușor să ajung președinte.

Citeşte mai multe despre:

2 comentarii

  1. #1

    Bietul om; din cauza creșterii costului întreținerii în România a trebuit să vândă o casă din Tara Galilor. Noroc că s-au mai astâmpărat prețurile la benzină, ca trebuia să-și pună GPL. Glumesc, chiar îmi place

  2. #2

    ” Da, veceul trebuie scos din casă și mutat în fundul curții, …”. Bine ca s-a prins si Majestatea Sa de avangardismul Ro. in materie de Eco-bude.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Apelul de seară

    10 septembrie 2024

    Bucătăriile se văd din cer mai bine decît oamenii de seamă, prinzi îngeru-n gamela ta cu zeamă, nedetectat de radarul de fier, întîi precum o pată de untură, apoi întregul […]

  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

Iubitori de arta