Dragă jurnalule, am auzit niște zvonuri cum că pînă și cei mai credincioși dintre kaghebiștii mei îmi doresc moartea. Ei bine, a venit vremea să le infirm hotărît, la fel de infirm pe cît eram cînd mi-am pus păturica aia penibilă pe picioare la paradă. Pardon, voiam să zic la fel de hotărît. O simplă greșeală, jurnalule, care nu confirmă deloc celelalte zvonuri, cum că aș fi complet deranjat la cap. Pentru că nu sînt. Eu, de fapt, îmi pun hîrtie igienică în urechi din cauza curentului.
Jurnalule, ți-am zis eu că-s zvonuri? Uite, kaghebistul meu preferat a venit azi să mă invite la film. O comedie satirică, zicea el, să mă mai învelesc după atîtea vești proaste legate de războiul care nu există și de-a lungul căruia nu ne-am făcut de rahat în ultimul hal. Deci, zice el: „Haideți, tovarășe secretar general, vă aranjez eu vizionarea. Filmul e o demență…“ „Da’ cum se cheamă?“, îl interoghez eu. „Cum vă place dumneavoastră. Se cheamă Moartea lui…“ „Sper că nu zici Moartea lui Stalin, da? Am interzis personal filmul ăla!“ „Vai, se poaaate? N-are nici o treaba cu tovarășu’! E despre moartea lu’ unu’ super-jigodie și mega-ticălos, care merită să putrezească de viu în cele mai împuțite haznale ale iadului!“ „Zelenski?“, am strigat eu cu speranță. „Eeeeh“, a oftat el, „nu chiar Zelenski, da’ e de prin zonă.“
Jurnalule, am auzit că a cîștigat Ucraina Eurovision-ul. Mi se pare normal, „Wild Dances“ e o melodie mișto și Ruslana e o femeie foarte frumoasă, mai ales că e o piticanie, ca mine. Și nu, jurnalule, asta nu înseamnă că sînt rupt de realitate și trăiesc în 2004. Fals! Eu, de fapt, trăiesc în mijlocul Războiului Rece, cînd Rusia era a doua forță a lumii, nu a doua forță din Ucraina, uneori a treia, dar numai dacă trece un vasluian beat și nervos prin cadru.
Jurnalule, referitor la faptul că aș fi piticanie: am zis asta doar ca să-mi zăpăcesc dușmanii. N-are nici o legătură cu fanteziile mele erotice din adolescență, alea care implicau încă șase bărbați bărboși și o femeie mult mai înaltă decît ei, numită Albă-ca-Zăpada.
Jurnalule, diseară merg la film! Nu știu însă de ce kaghebistul meu insistă să-mi fac un costum nou. Ba, mai mult, mă tot pisează că e o ocazie unică în viața omului și n-ar trebui s-o ratez, că alta sigur nu mai prind. Cică s-o fac, ca să arăt bine la film. Mai ales că, zice el, îmi vine pe cap și nea Kiril, patriarhul. Mă rog, kaghebistul meu a zis „la cap“, chestie care mă îngrijorează. Ce fel de stat o să ajungem noi dacă promovăm numai securiști agramați? România?
Jurnalule, am vorbit cu directorul de limba și literatură rusă din KGB. Cică e corect și „îți vine pe cap“, și „îți vine la cap“, totul e în funcție de caz. În cazul meu, e recomandabilă ultima. Și cît mai repede.
Ete și la koarda aia! După ce c-a furat meserie de la Udrea, acum a împrumutat de la ea și rochia aia cu care i-a sucit mințile etnicului găgăuț Petrov.