24 februarie
Dragă jurnalski, iată că a trecut un an de operațiune specială. Îți vine să crezi? După atâta timp, parcă operațiunea asta nici nu mai e chiar așa de specială. Pare o operațiune oarecare, prin care subminez un banal stat vecin pentru le face viața locuitorilor un calvar comun, ca atâtea calvaruri de pe lumea asta. M-am plictisit. Oare a venit timpul să invadez alt stat, doar ca să simt ceva? Dar pe care? Moldova e prea mică. Abia o vezi pe hartă. La cum îmi tremură mie mâna, nici măcar n-o să pot să le-o indic cum trebuie generalilor mei.
Of, decizii și iar decizii. Uneori îmi doresc ca viața să fie mai simplă. Uneori parcă-mi doresc să fiu un cetățean oarecare. Dar nu din Rusia, că nu vreau să mă trimită la război vreun dictator dement, cum vezi pe-aici. Și nici din Ucraina, pentru că n-am chef să fie nevoie să-mi apăr țara de un dictator dement din vecini. Aș vrea, dacă se poate, să fiu un cetățean oarecare din Franța sau din Germania. Dar nu unul care călătorește în Rusia, că cine știe ce abuz se mai trezește să facă miliția dictatorului de acolo?
25 februarie
Gata, am intrat în anul al doilea de război. E o performanță și asta. Mi-a luat un singur an ca să ajung în anul al doilea, ceea ce ar putea atrage invidia multor studenți de la Politehnică, care ajung în anul doi abia după trei-patru ani.
26 februarie
Mi-a venit o idee. Știu ce țară să invadez, fără nici un risc. O să delimitez în interiorul Rusiei un teritoriu pe care-l pun să-și declare independența, iar apoi trimit acolo trupe ca să-l recucerească. Genial din partea mea! Totuși, ar trebui să fiu atent ca acel teritoriu să nu fie Cecenia. Ăștia s-ar putea să riposteze pe bune și să-și declare independența.
