Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Jurnalul războinic al lui Klaus Iohannis

Zoom Jurnalul războinic al lui Klaus Iohannis

22 martie 63 AI (Anno Iohanni, nu vă faceți iluzii de altceva)

Jurnalule, tu știai că Putin m-a amenințat cu arma nucleară? Bine, nu pe mine personal, mie doar mi-a comandat un espresso lung și apoi să trec pe modul curățare ca să pot aspira bine sufrageria și holurile, că altfel mă dă retur la Ali Express.

24 martie 63 AI 

Jurnalule, am decis să pun piciorul în prag. Să mă identific drept bărbat. L-am provocat pe Putin la o teleconferință. L-am pus pe Ciucă să răspundă, în uniformă și cu toate decorațiile, să-l umplem de spaimă pe rus. Și cînd colo, ce aud: „Uau, un robot de bucătărie ȘI un samovar? Viața  nu putea fi mai bună!“. De supărare, am ars puțin pîinea, jurnalule.

25 martie 63 AI 

Jurnalule, cancelarul Germaniei mi-a zis o glumă. Cică, zice el, „dacă ar fi Germania în război civil, România împotriva cărei facțiuni ar întoarce armele?“. A fost o glumă foarte bună, Ciucă rîdea cu lacrimi cînd spunea „Care arme?“.

26 martie 63 AI 

Jurnalule, am înțeles și eu gluma nemțălăului. Dar n-am rîs cu lacrimi, că fac scurt. Și mie nu-mi place să fac scurt. Dar asta n-are nici o legătură cu faptul că trimisul Licuriciului cel Mare a renunțat să mai vină în România.

27 martie 63 AI 

Jurnalule, azi mi-am adus aminte că Partidul Meu voise inițial să-l susțină la prezidențiale pe unul Antonescu. Așa mi-am dat din nou seama cît de providențial am fost eu pentru nația asta: în loc să aibă un președinte care doarme, are unul care stă.

28 martie 63 AI 

Doamna Carmen mi-a zis că ar trebui să precizez: unul care stă treaz.

29 martie 63 AI 

Jurnalule, mi-am dat seama că se apropie 1 aprilie și ar trebui să pregătesc o păcăleală pentru națiune. De fapt, voiam să și convoc CSAȚ pe 3 aprilie tocmai ca să le propun ideea, dar doamna Carmen mi-a zis că nu e nevoie. De fapt, m-a și asigurat că problema e rezolvată prin simpla Mea prezență. La fel cum e rezolvată și pentru ziua națională a mobilei. Sau pentru sărbătoarea europeană a ficusului. Singura chestie rămasă nerezolvată ar fi ziua internațională a colectării deșeurilor electrice, dar cică să am răbdare, că 2024 nu-i chiar așa departe.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Monologul unui telefon cu fise, rămas fără certificat de revoluționar

    16 aprilie 2024

    Prea mult sictir, prea multă operetă și un exces nebun de figuranți, a mai rămas puțină Julietă și un profesor de-ngropat talanți, și-o urmă de Romeo în culise descoperită de-un […]

  • Adio, Army

    15 aprilie 2024

    Cînd aliatul Rusiei atacă Israelul și se pregătește să complice și mai mult socotelile de securitate ale lumii civilizate, te întrebi iar, a suta oară, unde sînt banii armatei române. […]

  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

  • Afectarea emoțională ca pseudonim al Apocalipsei

    2 aprilie 2024

    Baronii ISIS-ului fost-au „afectați emoțional“ de apariția jalnică a martirilor islamici cu hainele ferfeniță, cocîrjați, cu ochiul cît sarmaua și cu urechile lipsă la inventar. Acum cîțiva ani, cînd au […]

Ultimele articole

  • Maestrul Cîrstoiu

    1 aprilie 2024

    Nimeni nu spune că un medic, un ortoped cu practică de două decenii, profesor universitar, decan la UMF și manager de spital nu are mai multă îndreptățire școlară decît un […]

bijuterii argint