13 octombrie, vineri
Am plîns toată noaptea de rușine, pentru că ieri a fost cea mai grea zi din viața mea. Veniseră să mă alimenteze cu pachete noi de 100, 50 și 10 și, în timp ce tehnicianul îmi umplea locașurile, ajutorul lui m-a mîngîiat pe carcasă și mi-a zis cu tandrețe: „La anu’ sau peste doi ani, te scoatem la pensie“. M-am revoltat. Așa ceva nu e posibil. Mai ales aici, în România, credeam că mi-am găsit sensul vieții. Oamenii sînt prietenii mei de nădejde, farul meu călăuzitor. Dacă eu nu le dau banu’ gros, atunci cine? Ajutorul a continuat: „Nea Vasile, ăștia desființează banii. Ne ia mama dracului și pe noi!“. Tehnicianul a moșmondit ceva și i-a zis: „Băiete, du-te, mă, cu aurul tău cu tot!“. „Vorbesc serios, nea Vasile, tu nu știi cum vine treaba. Ăștia ne caută la portofel. Cică plătim tot numa’ cu cardu’!“ Tehnicianul și-a aprins o țigară și a scuipat în mine!
14 octombrie, sîmbătă
Am fost foarte grijuliu cu clienții. Am numărat fiecare bancnotă de două ori. Ba, uneori, de trei ori, să nu fie lipită, ruptă sau mototolită. Iar oamenii au mormăit, au înjurat, au dat cu pumnul, fără să înțeleagă că pentru ei mă sacrificam. Dar asta nu m-a împiedicat să-mi fac gînduri negre. Am intrat în rețea cu un confrate din Austria. N-am vrut să-l sperii. L-am luat cu binișorul. Cum merge, ce-ți fac copiii, cum e pe-acasă… Chestii. Nu a răspuns.
15 octombrie, duminică
A fost o zi mai liniștită ca altădată. Abia dacă am alimentat vreo trei umani, numa’ cu sume mici. Ciudat e că toți se uitau cu fereală în portofel. Numărau, numărau și nu le ieșea la socoteală. Am întrebat cardurile: „Fetelor, ce știți voi, ne mai întîlnim, ne luăm la revedere?“. A fost și mai nașpa. Nici una nu a răspuns. Parcă era conspirația tăcerii. Mi s-a făcut rău, am sughițat și m-am blocat.
16 octombrie, luni
Am primit un mesaj de la verișoara din Oradea. Mi-a spus că azi nu au alimentat-o cu bani. Acolo – zice ea – e panică. Au auzit un bancher, la cafea, chiar lîngă culcușul lor, care își freca mîinile. „Acum e vremea noastră. Băi, eu o să dau acatiste pentru prim-ministru. Visez la clipa asta de cînd am venit aici. Hai să bem.“ Mă uit în locașurile mele. Sînt pline ochi. Nu știu ce să mai cred. Aș vrea să mă întorc la origini. Și exact în clipa aia am auzit: „Du-te-n pizda mă-tii de bancomat. Unde-s banii?“.
Dle. Iaru, articole interesante, scrise cu verva. Citesc cu placere.M-am poticnit la penultima propozitie. Pacat ! Marturisesc ca o folosesc si eu dar foarte rar, atunci cand imi dau cu ciocanul peste degete. Chiar si atunci ma uit cu grija in jur sa vad daca nu sunt nepotii altfel la ce bun sa mai dau bani pe lectiile de engleza !