Jurnalule, am plecat spre București să fac miting pentru democrație, așa cum ne-a învățat domnul și stăpînul nostru Călin Georgescu. Da, același Călin Georgescu care nu participă la miting pentru că e plecat în Germania. Nu că asta ar însemna că președintele nostru ales are aceleași apucături ca și actualul președinte. Nu, nu, diferențele sînt esențiale ca uleiurile lui doamna Cristela: întîi, că Germania nu e la Miami și, al doilea, sfîntul Călin, izvoranitorul de suveranitate, nu e un dulap de nesimțire. Domnia-sa este mult mai scund.
Jurnalule, am auzit că va participa și Mihail Neamțu la protest. Asta îmi place la băiatul ăsta, e de-a dreptul obsedat să dea o mînă de ajutor.
Jurnalule, am depășit pragul de zece mii! Victoria este aproape, o simt! Sau e Unirea? Nu știu, că nu sînt din București. Și, în orice caz, mi se pare super-aiurea să divizezi societatea urbană în asemenea hal. La noi, la Fierbinți, o piață centrală e mai mult decît suficientă! Și acolo mai găsești și legume proaspete…
Jurnalule, apropo de mulțimea covîrșitoare de participanți, știi ce mă gîndesc eu? Dacă venea și doamna Șoșoacă, ne dublam numărul! Indiferent de cîți am fi fost…
Jurnalule, vom învinge! Voievozii români sînt cu noi! După numărătoarea de la fața locului făcută de profesioniști în domeniu, avem trei Ștefani, doi Țepeși, cinci Mircea, patru Radu de la Afumați (ăștia par piliți), șapte Vasile Lupu (dintre care unul a fost urcat într-un par ca steag dacic), trei crai de la Răsărit, un Alexandru, un Ioan și un Cuza care insistă că sînt împreună, deși nu e normal să ne oblige Europa să tolerăm așa ceva, un vodă Caragea și ciuma, șase Mavrocordați, șapte Ipsilanti și nouă Șuți, așa că aveți grijă la buzunare. În final, s-au alăturat și douăzeci de Napoleoni, pentru că diaspora a venit să-și susțină președintele ales!
Jurnalule, m-am uitat la singurul post TV care face propagandă adevărului ales de mine și ACUM ȘTIU: am fost peste 150.000 la protest! Îți spun eu, suveranismul va învinge! Sigur, ar fi fost frumos să dea de băut și celor de la marș, nu doar ălora care au numărat ca Anastase. Pe de altă parte, dacă tot ne e dor să fim liberi ca pe vremea lui Ceaușescu, cînd avea lumea casă și servici de la stat, ar trebui să ne aducem aminte cum ne punea cretinul ăla să mărșăluim pe uscat. Și nu iarna, pe răcoare, ci în miezul lui august.
E xcelente toate articolele.. Mult humor,pe adevaruri,din pacate reale,crude. Va multumesc z” Cata vencilor ” La multi ani,din Vvancouver