Justiția cu prune-n gură

Numirea Ralucăi Prună în funcția de ministru al Justiției a venit ca o ușurare pentru mai toată lumea. Nu pentru că se temea cineva că doamna ar putea pierde avionul care o aducea de urgență de pe banca de rezerve tehnocrate, ci pentru că venea după audierea în comisii a Cristinei Guseth. După această audiere, care a reușit să pună sub semnul întrebării competența vânturată declarativ de 26 de ani de întreaga societate civilă, și dacă o coafai puțin pe Rodica Stănoiu și o mai dădeai câteva ore la spălat prin câteva studiouri de televiziune specializate în domeniu aveai șanse mari să obții ropote de aplauze pentru măiastra propunere. Practic, după prestația doamnei Guseth, orice propunere la Justiție nu putea fi decât un foarte mare plus. Cam astea sunt condițiile meteo-politice care au făcut ca doamna Raluca Prună să fie salutată drept un expert rece și echidistant în problemele sistemului juridic românesc.

Doar că au trecut deja trei luni de la trecerea prin Parlament a Guvernului Cioloș, iar acum nu mai e nici o grabă. Nu mai e nevoie de audieri făcute pe genunchi și nici de voturi de uniune națională. Strada s-a retras în casă, dacă putem spune așa ceva, presiunile au dispărut, iar doamna ministru vorbește liber, de oricâte ori are ocazia. Așa s-a întâmplat nu demult, când a dat un interviu pe nedrept trecut la “și altele”. În interviul cu pricina, cel puțin două erau ideile de căpătâi ale doamnei ministru. Conform primei idei, existența unor posibili ofițeri acoperiți printre magistrații români nu ar fi o problemă reală a sistemului judiciar. Mult mai important i se pare doamnei ministru faptul că există judecători care iau mită decât faptul că ar putea exista judecători care sunt subordonați unui serviciu secret. Ca să ne lămurim, ambele ipostaze au în comun un singuru lucru: sunt ilegale. Numai că judecătorii care iau mită sunt prinși, în cele din urmă, iar cei care colaborează cu serviciile de informații, nu. Pentru că nimeni nu și-a arătat, până acum, disponibilitatea de a verifica în mod real existența unor magistrați butonați de serviciile de informații. În cazul colaborării acoperite cu serviciile secrete, atât doamna ministru, cât și CSAT-ul iau de bune declarațiile pe proprie răspundere făcute atât de magistrați, cât și de securiști. Pe același principiu, al declarațiilor pe proprie răspundere, nu există nici magistrați corupți, pentru că n-o fi vreunul atât de tâmpit încât să scrie într-o declarație dată de bunăvoie că obișnuiește să ia mită.

A doua idee a doamnei Prună este cea legată de procedurile transparente cerute de toată lumea pentru numirea procurorilor șefi de parchete. În general, doamna ministru, ca om care a muncit la Bruxelles, acolo de unde, anual, MCV-ul ne amintește că avem nevoie de proceduri, ne spune că procedurile sunt bune, le va respecta, nu ne va anunța vreun nume de înlocuitor al lui Tiberiu Nițu până când nu va demara procedurile. Pe de altă parte, în același interviu de la începutul lunii, tot doamna ministru ne spunea că în cazul unor procurori foarte buni, care au confirmat în timpul primului mandat, există posibilitatea acordării celui de-al doilea mandat fără nici o altă procedură suplimentară. Clar, democratic, constituțional și, mai ales, în deplin acord cu recomandările Comisiei Europene, ale ambasadelor, ale organizațiilor profesionale ale magsitraților: procedurile există doar pentru căței.

Problema e cine face evaluarea, cine spune dacă un om a confirmat sau nu și, mai ales, care sunt criteriile. Pentru că, de exemplu, șeful penitenciarelor, căruia doamna Prună i-a cerut demisia, avusese o evaluare excepțională pentru activitatea de anul trecut. Conform acesteia, confirmase. Nu și conform criteriilor doamnei ministru. Așadar, dacă evaluările pot fi oarecum subiective, ar mai rămâne drept criteriu al numirii fără proceduri premiile obținute. Numai că există o singură Laura Codruța Kövesi și un singur premiu anual dat de Reader’s Digest. Restul procurorilor ce fac? Se acceptă și premii de la Formula AS și Taifasuri?