După triumfalul bilanț al DNA, de la care au lipsit absolut nemotivat pionierii și șoimii patriei, care ar fi putut alcătui din trupușoarele lor nepervertite inițialele eroinei anticorupție, realizările procurorilor au început încet-încet să pălească în instanță. Dosarele făcute pe genunchi, interceptările irelevante și dovezile lipsă au dus la câteva achitări răsunătoare, la niște returnări de dosare către parchet și la respingeri ale cererilor făcute de către procurorii anticorupție. Săptămâna trecută, de exemplu, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a achitat pe toți cei 39 de inculpați din dosarul Portului Constanța, început în 2011. Judecătorii au considerat că faptele invocate de procurorul-vedetă Papici fie nu există, fie nu pot fi probate cu dovezile șubrede depuse la dosar. Singura speranță a DNA că-și va mai recupera din cifrele pozitive zace în apel și în promisiunea Liviei Stanciu că va fi mereu un partener al procurorilor. Dar, până atunci, rămân cei zece ani de închisoare executați deja de 28 dintre cei inculpați în acest dosar, slujbe pierdute, cariere întrerupte prematur, vieți suspendate timp de cinci ani, dacă nu distruse de-a dreptul. Este, de departe, cel mai răsunător eșec al DNA, cel puțin în materie de numere mari. Dacă mai punem la socoteală și bătaia de joc, tot pe fond, din dosarul Microsoft, instituția condusă, pentru încă trei ani, de Laura Codruța Kövesi n-a trecut prea bine de cea mai grea săptămână a sa.
Dar nu-i nimic, mereu există o soluție. Procurorii, axiomatic, sunt deasupra oricăror bănuieli. Ei lucrează mult și lucrează bine, asta nu se poate nega, orice ar spune evidențele. Așadar nu la procurori este hiba. Iar dacă nu la procurori scârțâie, atunci trebuie să fie judecătorii cei care au probleme. Asta e o teorie ușor de enunțat și, cu ajutorul DNA, ușor de demonstrat.
La bilanțul Inspecției Judiciare, președinta ÎCCJ, Livia Stanciu, a trasat linia directoare. Doamna Stanciu a anunțat că sistemul judiciar are o mare problemă, pentru că “exercitarea funcției de magistrat se face, în unele cazuri, cu rea-credință sau gravă neglijență”. Uuuups. Iată, degeaba au încredere în justiție toți cei târâți cu cătușe prin fața camerelor de filmat, dacă însăși șefa ÎCCJ ne spune, din senin, că justiția se face cu rea-credință și neglijență. Să fie rea-credință sau neglijență în achitările alea din dosarul portului? Nu știm, încă, dar cu siguranță vom afla la apariția primelor stenograme relizate după interceptări recente, constituționale, pe siguranță națională.
Aproape simultan, a susurat spre presă o informație din raportul Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Așa am aflat că printre riscurile majore la adresa securității naționale s-au numărat, în 2015, și imixtiunile grupărilor infracționale organizate în actul de jsutiție. Din nou, nu e vorba despre procurori, cei curați ca lacrima, ci despre infractorii de judecători, care dau sentințe pe placul mafiei. Din nou, o problemă de siguranță națională, unde, cu marele aport al doamnei Prună, SRI poate deja să efectueze cercetare penală.
În fine, al treilea care a vehiculat ideea cârdășiei dintre judecători și infractori a fost Traian Băsescu. A așteptat un moment de neatenție al unui moderator ahtiat după cancanuri cu nore blonde și a lansat acuzația, repetând-o de câteva ori.
Și, uite-așa, teza e gata: judecătorii sunt profund corupți și lucrează mână-n mână cu infractorii. Dacă, în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat, judecătorii vor mai face greșeala de a infirma dosarele procurorilor DNA, SRI va găsi, fără îndoială, dovezile necesare pentru a demonstra că acei judecători sunt atinși ei înșiși de flagelul corupției. Să ne bucurăm, așadar, căci bilanțul de anul viitor al DNA va arăta și mai bine decât cel de anul acesta. Când CSAT, președinta ÎCCJ și un fost președinte de țară au enunțat atât de bine teoria că orice judecător care dă soluții contrare procurorilor este aproape sigur corupt, ar fi de mirare dacă rata de succes a DNA în dosarele viitoare va fi mai mică de 99,99%.
9 vizualizări
Am ascultat speech-ul doamnei Stanciu la bilantul DNA. Asa ceva mai auzeam doar pe vremea ailalta, la congresele lui Ceausescu. Delirant!