De cînd și-a băgat în cap că el e președintele ales al românilor, C. Georgescu și-a făcut apariția și în lumea cea de toate zilele. Efectul însă a fost departe de ceea ce au sperat el și suporterii lui. Prima oară cînd și-a chemat susținătorii în stradă, iar el s-a dus în străinătate, chipurile ca să-și pledeze cauza, n-au răspuns decît vreo 15.000 de persoane. În ianuarie, de ziua primei Uniri, cînd a anunțat că va face o horă în București, kremlinezul n-a izbutit să adune decît vreo cîteva mii de fani, încît șefii galeriei lui i-au pus pe cei prezenți să se ducă pe post de atîrnache la mitingul sindical din Piața Victoriei. Rezultatul a fost că sindicaliștii s-au cărat din piață și i-au lăsat pe georgescofili să se numere dezolați unii pe alții și să constate că, din puțini cîți au fost la început, au rămas și mai puțini la sfîrșit. Așa că ce și-or fi zis el și gînditoarea Cristela – regizoarea și cameramana spectacolelor lui de apartament transmise pe TikTok? Dacă nu ne-a ieșit cu drujba celor prezenți, ia să punem de-un miting al absenților!
Cum ar veni, în loc să-i numere presa și observatorii pe cetățenii care s-ar duce în stradă de dragul lui, să-i socotească pe cei ce au stat acasă, că așa le-a zis el. Așa că le-a cerut manciurianul românilor patrioți ca luni, 10 februarie, să nu calce prin hipermarket-uri, că sînt venite din străinătate. Să meargă la cumpărături prin piețe și prin buticuri. Și drept exemplu ambulant, Georgescul și consoarta s-au dus în expediție după ceapă, mărar și pătrunjel la Piața 16 februarie. În aceeași zi, ce să vezi, noul ambasador al Rusiei în România a dat un interviu unui sait de știri. Primul de cînd a venit în România. Ce-a zis și ce n-a zis ambasadorul Lipaev? A produs mai întîi o bombă de presă: Rusia NU s-a amestecat în alegerile din țara noastră! Dacă ambasadorul ar fi spus că da, daraghi, am intervenit, asta ar fi fost o știre răsuflată. (Plus că o cădere accidentală de la etaj i-ar putea fi fatală Excelenței Sale.) Și ca să probeze că are și el umor, ca predecesorul său, Kuzmin, Lipaev i-a rugat pe reporteri să-i povestească cum au intervenit rușii la noi în alegeri.
Ce n-a zis ministrul Rusiei la București? Ca să nu se încurce în detalii, E.S. n-a rostit nici măcar numele manciurianului, de parcă n-ar fi auzit de el. Or, acest exces de zel pe calea neamestecului s-ar putea să-i cauzeze lui Lipaev la Kremlin: „Adică Maica Rusia nu e informată, Vladimir Gheorghievici?“. Mă rog, treaba lor, dar a auzit Putin de Georgescu și-l ignoră ambasadorul? Ori că o fi aflat centrala de la Kremlin că bășica Georgescu se dezumflă și l-o fi instruit pe Lipaev să nu-l mai bage în seamă. Ceea ce, coroborat cu mitingul pe dos chitit de manciurian și cu spectacolul prizărit dat de el la piață, printre tarabe, ar fi un semn: Kremlinul caută altă matrioșkă.
2.516 vizualizări