Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

La Constanța gunoaiele fac bani în familie

Zoom La Constanța gunoaiele fac bani în familie

De salubrizarea municipiului Constanța se ocupă Polaris M Holding, firma deputatului pesedist Eduard Martin. Eduard Martin este fiul fostului prefect al județului, Gheorghe Martin, și un soi de rege al contractelor cu statul, având nu mai puțin de 500 de astfel de contracte, cele mai multe de salubrizare. De altfel, vom reveni în curând cu unele dintre tunurile date recent de deputatul pesedist, după ce ai lui au ajuns la 70% în parlament. Se pare, însă, că Polaris M nu face chiar toată treaba pe care ar trebui să o facă în Constanța. de exemplu, după ce strânge gunoaiele din oraș, nu se ocupă și de curațarea platformelor de depozitare sau de dezinfectarea acestora. Cum nu se ocupă nici de întreținerea respectivelor platforme, de repararea lor sau de construirea unora noi. În alte orașe, firma care se ocupă de colectare are în grijă și platformele. Dar, desigur, profitul se subțiază.

Ei bine, în Constanța de spălarea și dezinfecatrea platformelor de gunoi, precum și de celelalte lucruri care scapă giganților de la Polaris M Holding, se ocupă, prin concesionarea serviciului, firma MM Recycling SRL. Care firmă aparține lui Dumitru Martin, frate al fostului prefect, unchi al actualului deputat și fost soț al fostei șefe de la ANAT, Corina Martin, o promotoare de frunte a primarului Mazăre. Păi nu-i frumos așa? Să se facă, nene, banii în familie, că nu-i bine să-ți lași rudele fără gunoaie prin care să scurme.

292 de vizualizări

1 comentariu

  1. #1

    Aceasta statie de deseuri trebuie mutata. Toate cartierele de locuinte din zona sunt afectate de duhorile care vin dinspre gunoaiele adunate aici, mai ales vara, cand din cauza caldurii se descompun si se imput cu viteza luminii. Toti cetatenii care locuiesc in zona sunt exasperati! A cacat pute! Nu se pot deschide geamuri, nu se poate iesi din casa.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta