Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

La întîlnire cu viitorul

Zoom La întîlnire cu viitorul

Cînd se ducea Corneliu Leu la Medgidia. notabilitățile îl întîmpinau ca pe Balzac. Primarul, unul Elisei, îl plimba prin oraș să-i arate ce se mai făcuse prin urbe, iar romancierul, fiu al orașului, dădea din cap și-l firitisea. Elisei nu se omora cu cititul, el era mai mult cu fotbalul.

Şi ca să arate că Medgidia putea avea o arenă mai ceva decît Constanța, dă ordin să se facă un stadion în care ar fi încăput toată populația orașului. Se ducea zilnic să vadă cum merg lucrările și în ziua inaugurării i-a invitat pe fiii orașului la tăierea panglicii. Romancierul l-a lăudat pe primar, dar parcă era cam mare stadionul. Primarul, transportat, îi zice că-l făcuse cu gîndul la viitor. Careva de la județ rîde la București de vizionarul edil, cum se gîndea el la viitor. Află Ceaușescu și-l dă jos pe Elisei, că făcuse ditamai stadionul fără aprobare. După vreo două luni, cîrmaciul se duce în vizită cu elicopterul în județ. Şi unde să-l întîmpine localnicii? La Medgidia, pe stadionul lui Elisei, care era mai mare decît cel din Constanța. În tribunele care se umpluseră cu oameni aduși din tot județul, povestea apoi Leu, fostul primar  aplauda și scanda disciplinat în mulțime, încercînd să se deprindă cu viitorul lui de edil pensionat.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia