► Soarele puternic la care se expun tabloizii de la cancan.ro pe litoral, aflați la vînătoare de bulane celebre, provoacă dureri de cap cititorilor. Sau cel puțin mie. Deci vineri, 2 august, m-a luat cu vertij cînd am văzut pe site-ul mai sus menționat următorul titlu: “Soția lui Videanu pasionată de aceleași culori ca prima doamnă a Epocii de Aur! Miorița preferă albastrul la plajă”. Evident, am și vomitat puțin, ca la o reală insolație.
Verdict: LASĂ-MĂ, PAPA, LA MARE!
Pasiunea Elenei Ceaușescu pentru imitațiile deux-pièces Chanel în culori pastelate este notorie și a vorbit despre ea chiar și Serghei Niculescu-Mizil, care menționa că academiciana se schimba de cîte trei ori pe zi. Despre costumele de baie ale savantei, în schimb, nu se știe mare lucru, cu excepția cîtorva fotografii apărute în presă în urmă cu vreo patru ani. Cel mai probabil, cancaniștii le-au descoperit mult mai recent și au căutat un pretext pentru a le publica. Altminteri, nu găsesc nici o explicație pentru o știre atît de stupidă, în condițiile în care albastrul Mioriței Videanu nu este unul la fel de pastelat ca acela al Elenei. Și, mai mult de atît, nu găsesc distractiv faptul că în anii ’80 nu era la modă push-up-ul, care s-o împingă pe Lenuța în topul celor mai țîțoase academiciene.
► Rămînem pe cancan.ro, unde distracția e în toi: “Șoc pentru DJ Eftimie! Flore este gravidă cu copilul lui! Blonda a mers la ginecolog să confirme sarcina”. Dacă ați deschis tabloidele mai tîrziu, e vremea să aflați că Flore este celebra purtătoare de maiou din cada lui Iri, iar DJ Eftimie este un angajat de la Kiss FM. Sarcina, momentan, este doar un subiect pe cancan.ro, publicat joi, 1 august.
Verdict: NORĂ PENTRU FIUL MEU
În urmă cu cîteva săptămîni, DJ Eftimie a făcut sex vreo două zile cu Flore Salidis, din care juma de zi gagica s-a chinuit să își facă niște poze pentru Facebook cu Eftimie penetrînd-o sau ceva asemănător. Evident, omul neagă c-a fost pe bune, pe cînd ea, ca orice panaramă serioasă, trecută de 30 de ani, insistă c-a rămas gravidă. Noroc că tabloizii de la cancan.ro au fost pe fază, că altminteri copilul lui DJ Eftimie putea la fel de bine să fie al oricărui băiat cu tricou polo din Mamaia. Așa, știm sigur că este al lui doar pentru că ea a intrat în cabinetul unui ginecolog. Nici nu vreau să mă gîndesc ce aflam dacă Flore Salidis se ducea săptămîna trecută la dentist.
► Și pe wowbiz.ro e delir estival: “Tataee de la B.U.G. Mafia e din nou tătic! Soția lui a născut un băiețel! Vezi aici ce spune hip-hop-erul despre bebelușul său” (vineri, 2 august).
Verdict: RIDICĂ-MĂ LA CER!
Probabil sînt extrem de exigentă, dar nu cumva avem un paradox aici: Tataee e tătic? Cum dracului, cronologic vorbind, a fost asta posibil?