Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

La oameni noi, tot voi!

Zoom La oameni noi, tot voi!

“Are 45 ani și este din București. A studiat dreptul în cadrul Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza». Cu o experiență de 20 de ani în administrația publică centrală, a scris și publicat mai multe lucrări în sfera dreptului administrativ, constituțional și european. Coordonează organizarea teritorială a PLUS. Crede cu tărie că România poate progresa în cadrul UE doar dacă este condusă de oameni educați, onești, profesioniști și altruiști, iar imposibilul nu există dacă muncești cu toată dăruirea și buna credință pentru a fi în slujba cetății.”

Așa sună biografia scurtă, pe site-ul +PLUS, a Irinei Alexe. Irina Alexe este membru în Consiliul Național al +PLUS și unul dintre cei zece membri ai Biroului Național al +PLUS. Irina Alexe este responsabilă cu dezvoltarea teritorială a partidului.

Ce nu scrie în biografia scurtă a doamnei Alexe este faptul că experiența de 20 de ani în administrația publică centrală înseamnă, de fapt, că doamna a lucrat în Ministerul Administrației și Internelor. Nu ca expert civil, ci ca ofițer. La vîrsta de 35 de ani, doamna Irina Alexe ajungea cel mai tînăr general din sistem. De fapt chestor, gradul din Interne echivalent celui de general în alte structuri. Știți, chestor, ca în celebrul “Nu e bine, domnule chestor!”. Doar că în cazul doamnei Alexe a fost bine. Atît pentru țară, cît și pentru doamna Alexe, în plan personal. La doar 42 de ani, Irina Alexe s-a pensionat, fiind, de asemeni, unul dintre cei mai tineri pensionari din sistem și primind de la statul recunoscător o pensie specială de doar 13.000 de lei lunar.

Înainte de pensionare, însă, doamna Irina Alexe a ocupat postul de secretar de stat în Ministerul Administrației și Internelor, condus, la acea vreme, de către actualul coleg de partid al doamnei, Dragoș Tudorache. Ziarele vremii spun că numirea în cabinetul Cioloș s-ar fi datorat unei intervenții făcute de Vasile Blaga, care ținea morțiș ca doamna Alexe să se ocupe de coordonarea prefecților pînă la alegerile din 2016, ca să nu fie bine, ci să fie rău. A fost bine, alegerile din 2016 fiind declarate cele mai corecte din istoria alegerilor românești de după 1989. A fost rău pentru că ele au fost cîștigate tot de către dușmanii domnului Blaga, foștii săi colegi de FSN, pesediștii. Dar asta e deja istorie.

După mandatul din Guvernul Cioloș, doamna Alexe, proaspăt pensionară cu acea frumoasă pensie specială de 13.000 de lei lunar, s-a alăturat României 100 și întemeierii partidului MRÎ. Ieșită din rîndurile cadrelor active ale MAI, doamna Alexe a fost legătura formațiunii cu Baroul București. Prin intermediul său s-a ajuns și la tînăra familie Iordache, întemeietorii azi retrași ai partidului +PLUS. Nu-i de mirare că Dacian Cioloș sau Vlad Voiculescu nu știau cine a înființat partidul sau ce învîrtea, înainte de 1989, Alexandru Iordache, tatăl lui Adrian Alexandru Iordache. Acestea erau informații pe care le deținea doamna Alexe și, cîtă vreme nu i-au fost cerute, nici nu s-a simțit obligată să le destăinuie. De altfel, așa a sfătuit-o și al doilea înalt protector al domniei-sale. Căci nu doar Vasile Blaga s-a ocupat de cariera doamnei Alexe, ci și un personaj mult mai puternic și mult mai discret. Căci, în medii ceva mai restrînse, se spune că Irina Alexe este “omul lui”. Cine ar fi el? Un alt proaspăt pensionar din structurile militarizate, trecut în rezervă la 1 septembrie 2018. Da, este exact generalul de brigadă Dumitru Dumbravă, fostul șef al Direcției Juridice a SRI și fost secretar general al Serviciului, cel care a transformat Justiția în cîmp tactic.

E plin +PLUS-ul, așadar, de oameni noi, ceea ce nu poate decît să ne bucure.

Citeşte mai multe despre:

4 comentarii

  1. #1

    Pensia ei este cat a mea pe 14 luni, cu +36 ani. Dar eu nu am avut „grupa”, asa ca mucles (eu)!

  2. #2

    Tehnocăcat.
    Go, Csolos, go, vote yourself!!!

  3. #3

    Pe doamna o „face” chestor iar altii se judeca cu inspectoratul sa avanseze la gradul de comisar-sef…
    http://portal.just.ro/2/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=9800000000048812&id_inst=2

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Patrie și valută

    10 februarie 2025

    La vremea lor, dacii lui Călin Georgescu mîncau ierburi, turte de orz și seu de oaie. Voievozii consumau terci de ovăz, usturoi, lapte și pește sărat. Nu erau roșii, cartofi, […]

  • De ce Dumnezeu nu-și va cheltui nici măcar mărunţișul cu noi

    4 februarie 2025

    Cînd Cel de Sus, dînd într-o parte norii, să vadă dacă m-am umplut de har, m-a auzit cum ușui cerșetorii că nu am mărunțiș în buzunar, n-a pregetat pe cînd […]

  • Doi lupi

    3 februarie 2025

    „O poveste de demult, de pe vremea dacilor, cînd se spune că lupoaica a simțit că naște, și sărea din piatră în piatră să-și caute o vizuină.“ Așa începe Călin […]

  • Cei doi Antonești

    27 ianuarie 2025

    Un criminal de război antisemit, părtaș la Holocaust, și un șomer repatriat de la Bruxelles, scos de la naftalină din dulapul soției. Ăsta e intervalul de nenorocire și salvare a […]

  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

Iubitori de arta