Am aruncat pe geamul bucătăriei (în propria curticică, de zece metri pătrați) oase de pui, iar un vecin a comentat: "Aha, dați de mîncare la cîini! Să aruncați mai în stradă, că nu pot trece prin gard!".
"Nu la cîini, ci la pisici!", am răspuns. "Pisicile nu mănîncă oase", mi-a explicat. "Dar ce?" "Șoareci, vrăbiuțe!", m-a lămurit moșul. "Regret, n-am șoareci și vrăbiuțe, să le arunc de la geam, să mănînce!" Vecinul a crezut că îl iau peste picior. În timpul ăsta, un motănoi a ieșit din curte cu un ciolănaș în gură; l-am arătat omului și s-a luminat: "Nu v-am zis? Nu-i pisică, ăsta e cotoi!". De fapt, avea bile la spate…
Publicat în Cațavencii, nr. 5(83), 2013
Dacă e ăla din poză, e clar că e motan, nu trebuie să-l mai căutaţi. E o chestie genetică asta cu culorile la neamul pisicesc.