Lacheu ești tu, băi!

Vineri seară, Traian Băsescu a tras o concluzie televizată a celor trei ani scurși de la data la care ne-a anunțat că separația puterilor în stat nu există, iar deciziile guvernamentale nu le lua premierul Boc, ci președintele fără atribuții în domeniu, Băsescu.

Dincolo de grafice, președintele coabitator a ținut morțiș să emită noi metafore din lumea marinărească, anunțându-ne că "nava e lacheu".

Eu așa am înțeles, cel puțin. Ori, din câte îmi aduc aminte din gramatica învățată în școală, "lacheu" este un substantiv masculin, ce nu poate juca rolul de nume predicativ pe lângă un substantiv feminin, cum este nava. Asta este problema de gramatică.

Rămâne, de asemeni, pe lângă problema de gramatică, problema disprețului suveran pe care-l manifestă președintele față de țara căreia îi aparține. "Nava" este România, iar în acepțiunea domnului președinte, chiar și așa, agramat, România i-ar fi slugă, "lacheu" cum zice dânsul.

Nu e bine, domnule președinte, nu e bine! România poate fi orice, dar nu "lacheul" unui om. De fapt, raportul de subordonare ar trebui să fie invers. Că nu e, o știm toți destul de bine, dar nici să disprețuiești pe față o țară întreagă, spunând asta cu naturalețe și mândrie, nu e ok.

Lacheu, domnule președinte, v-a fost Boc. Lachei vă sunt consilierii prezidențiali care vă suflă-n fundație ca să vă simțiți bine. Lachei vă sunt și v-au fost procurorii. Lachei v-au fost și vă sunt "reformiștii". Aveți lachei în presă, aveți lachei în serviciile de informații, lachei găsim și în partidele actualei majorități. Lacheu sunteți dumneavoastră unor interese economice care n-au legătură cu interesul național.

Dar "nava" – țara, România – nu vă este lacheu, în niciun caz!