Deși a mai eșuat de două ori cu introducerea bloggerilor faliți în formula perfectă a dreptei românești, Lăzăroiu nu se lasă, încercînd să explice atotputernicului utilitatea online-ului într-o construcție politică (sau fundație, mă rog) modernă. Băsescu, însă, se lasă greu și vrea rezultate, nu social media. „Da’ sînt devotați, șefu’, sînt devotați!“ „Taci și toarnă! Devotați zici, ai? Dacă sînt așa devotați, spune-mi cît a furat fiecare pentru cauză!“
„Hai, șefu’, că dacă o luăm așa, nu mai reformăm noi dreapta niciodată!“ „Băi – taci și toarnă –, îți spun pentru ultima oară: dreapta nu putem s-o construim cu oameni care doar au lucrat la stat, fără să fure de la el. Nu putem și gata!“ Și uite-așa continuă discuțiile, pînă cîntă cocoșul și oamenii care au furat de la stat se leapădă de haine de cîteva ori. Prost pică, de obicei, tot Lăzăroiu, care trebuie să răspundă insistenților muritori de foame: „Frate, dacă nu vrei să te vopsești blond și să-ți lași țîțe, degeaba insiști! O să rămîi să cerșești cîte 500 de euro pe lună de la ăia trei-patru cititori ai tăi. Că are și dreptate: asta nu-i dreapta!“.
Publicat în Cațavencii, nr. 19 (97), 2013
