Știm deja: după modelul Star Wars, proprietarii brand-ului The Walking Dead și-au propus să exploateze universul pe care l-au creat pînă la ultimul bănuț, oferind fiecărui personaj principal un spin-off. Deci, doar într-un an de la difuzarea ultimului sezon, după Maggie și Negan, și Daryl Dixon s-a învîrtit de show-ul lui propriu și personal.
De data asta hoarda de nemorți mîrîie în franțuzește, pentru că pe Daryl l-a adus apa pe o plajă de pe Coasta de Azur. Nu chiar în vacanță, la vreo degustare de fromage au vin (deși, se va vedea, chiar dacă au trecut atîția ani de la startul pandemiei de zombi, există suficiente rezerve de brînză și struguri lichizi), ci pentru o altă serie de aventuri cu walkers. Franța a fost, deci, și ea afectată de Les Affamés, Flămînzii, cum li se spune local, printre care, cică, ar exista și varianta brûlants, cu sînge acid care arde tot ce atinge. Supraviețuitorii s-au grupat în două tabere, gașca paramilitară Pouvoir du Vivant, care se comportă agresiv și nesimțitor, deci sînt Ăia Răi, contra rezistenței preponderent religioase Union de L’Espoir, adică Ăia Buni, într-un fel de joacă de-a naziștii și maquisarzii în perioada renascentistă de după apocalipsa cu morți vii.
Daryl nu-și amintește momentan cum a ajuns aici, dar pînă să iasă din amnezie vrea înapoi acasă la monștrii pe care îi cunoaște deja. Rătăcind prin peisaj, în mînă cu un dicționar englez-francez (din fericire pentru el, inutil: în societatea întoarsă de zombi în Evul Mediu a țării lui Molière, cam toată lumea vorbește limba lui Shakespeare), îi ies în cale o tînără măicuță cu un trecut neortodox și nepotul ei adolescent, fiul surorii sale moarte la naștere, puștiul cu plete de Mesia postapocaliptic de la care lumea așteaptă mîntuirea. Măgar are, de înhămat la căruța cu care pleacă împreună de la Marsilia la Paris, noul Ierusalim (TGV-urile au o întîrziere de vreo 12 ani), mai rămîne doar să facă niște minuni, altele decît să rezolve rapid un cub Rubik.
În afară de faptul că s-a schimbat continentul și că viitoarele victime vorbesc (uneori) franțuzește, nu-i nimic nou în The Walking Dead: Daryl Dixon. Scenariul folosește formula deja știută: e complet neimportant cine, cum, ce, de ce face chestii, atîta vreme cît defilarea de nemorți fioroși și cascadele de sînge fals continuă; puținele idei relativ proaspete par împrumutate de la The Last of Us, fără indicarea sursei. Tot n-am aflat cum și de la ce s-a împrăștiat virusul care a declanșat zombiada, iar indivizii se comportă la fel de eratic și aiuritor – toți, nu numai zombi. Cum îi spune și titlul, e serialul cu un singur personaj, restul nu prea contează: lupul singuratic Daryl, favoritul mulțimii, eroul biker/arcaș cu freza aia mereu cu părul în ochi care a fost dresat să joace într-o combinație de Cei trei muschetari apocaliptici și Un supraviețuitor american la Paris mai puțin romantice, dar pline de aventuri incredibile. La propriu. De pe genericul lung ca un pomelnic de postul Paștelui lipsește Capul Limpede, acel cineva care să facă proof reading: adică să citească compunerile scenariștilor cu atenție la detalii și, pentru veridicitatea poveștii, să taie cu creionul roșu chestiile evident ilogice, absurde și/sau ridicole. Dacă un astfel de cineva ar fi fost angajat, s-ar fi descoperit, mult înainte să se treacă la filmare, că într-un Paris distrus, încă anarhic, după 12 ani de ravagii ale cadavrelor carnivore, n-au cum să mai existe benzină pentru mașini, delicatese în farfurie, detergent de spălat hainele impecabil de curate ale unora sau curent electric pentru luminile și amplificatoarele unui cabaret: s-ar merge mult pe jos, s-ar mînca din conservă, în zdrențe, și s-ar cînta a cappella sau cel mult la frunză, lîngă focul de tomberon (apropo, și ăla foarte greu de aprins cînd nu mai ai deloc chibrituri). Cum a fost posibilă reîntoarcerea la o viață aproximativ normală (încă fără Internet și telefoane mobile, dar nu se știe niciodată ce ne rezervă următorul episod), nu ni se spune.
Și astea sînt doar o parte dintre greșelile pe care le face TWD:DD. Mult mai important decît ce i se întîmplă lui Daryl – aparent, singura motivație a telespectatorului fan TWD care urmărește fidel toate rebuturile cu această etichetă, încurajînd crearea lor – ar fi fost contextul, prezentarea interesantă a unui mod de viață posibil după o asemenea catastrofă mondială, felul specific de adaptare a supraviețuitorilor în diferite locuri. Dar pentru asta e nevoie de imaginație și inteligență, adică de creier, ceva ce scenariștilor atît de prinși de zombi le lipsește de multă vreme.
The Walking Dead: Daryl Dixon, 2023-, aceeași fantezie horror cu strigoi ambulanți, la fel de plictisitoare ca și ultimele sezoane ale originalului, creat de David Zabel după benzile desenate de Robert Kirkman, Tony Moore și Charlie Adlard, șase episoade de 48-61 de minute, difuzat de AMC.
Plictisitor pentru unii, dar nu pentru toți!