Pe Alain Chami îl știe toată lumea. De 15 ani predă libaneza pe strada Vasile Lascăr, iar studenții lui, care intră și ies pe ușa universității "Four Seasons", pronunță humus, falafel și taboule mai bine ca vorbitorii nativi. Restaurantul lui Alain a pus pe gînduri cuțitarii și proprietarii de bordeluri din zonă, a civilizat cartierul și a atras middle class-ul corporatist, elitele intelectuale, artiștii, vedetele politicii și, uneori, ale Hollywood-ului. Și-a dobîndit rapid faima de cel mai bun, cel mai prietenos și cel mai ieftin local libanez din București, cu condiția să găsești loc.
Luna asta, Alain a deschis un nou "Four Seasons" pe Calea Dorobanților nr. 177, lîngă Televiziune. E versiunea de centru a formulei din Piața Galați, un fel de ambasadă trimisă în capitala fițelor. Spațiul a găzduit în trecut un restaurant unguresc, mort după o agonie de trei ani, apoi unul italienesc, decedat și el din cauza prețurilor și, în fine, un început de restaurant internațional, care n-a mai apucat să se nască. Ei bine, în acest cimitir al elanurilor pierdute, peste mormintele bucătăriei europene, Alain și-a clădit micul paradis libanez cu rafinamentul și migala pe care le găsești doar în arhitectura unei porții de fattouche. Un decor calm, cu tonuri fine de alb și bej, cu arabescuri discrete și cu lumini filtrate, vine la pachet cu o bucătărie libaneză de Guinness Book. Pe lîngă vechii bucătari din Vasile Lascăr, Alain a adus aici un bucătar din Beirut, obținut prin încrucișări supravegheate între părinți campioni, antrenat să gătească așa cum sînt antrenați samuraii să ucidă și ținut în întuneric ani întregi, ca să poată ghici numai după miros proporția de mirodenii. Rețetele clasice din vechiul restaurant au fost păstrate pentru dependenți, dar, pentru aventurieri, Alain a pus în circulație cîteva noutăți. Se povestește că, după ce au gustat din ele, unii clienți au început să vorbească araba, iar alții au cerut un Coran. Pe lista de vinuri găsești marile vinuri românești la prețuri de depozit, și pe cele străine la preț de importator. Prețurile decente sînt, de altfel, marca locului, dar pot deveni și povara lui, fiindcă, în lumea filozofică a Dorobanților, se zice că ce nu-i scump nu există.
Am vizitat localul de pe Vasile Lascar in vara lui 2007 si am fost entuziasmat de prospetimea, calitatea si rafinamentul bucatariei levantine. Tot atunci mi-a lasat o impresie foarte buna atat aranjamentul si decorul localului cat si profesionalitatea personalului. Ei bine, dupa mai mult de 7 ani am revenit (neavand sansa de a reveni mai devreme) si am fost foarte placut surprins. Calitatea, rafinamentul, finetea atat a mancarurilor cat si a localului au ramas neschimbate. Ba chiar parca au avansat.
Asadar, revenind dupa 7 ani am comandat din nou ficatei de pui si limba de vita in sos de lamaie cu cimbru si usturoi dupa care a urmat un mixed grill cu frigarui si cotlete de miel. Da, de miel, si nu de carlan sau chiar de oaie sau de berbec; e mare diferenta ca de la cer la pamant! Fiind o seara calda, am luat un Jidvei Dry Muscat si apa minerala din care am facut sprit. Comanda a fost executata la bucatarie cu un simt si talent culinar desavarsit.
Chiar in metropolele Orientului Mijlociu (pe care le-am vizitat si unde am trait) nu gasesti la tot pasul un local cu specific levantin de asa inalta calitate. Dupa cateva zile am luat pranzul in localul de pe Dorobanti. Aceiasi calitate ireprosabila. In ambele localuri personalul este amabil si bine antrenat. Chelnerul de pe Vasile Lascar care m-a servit chiar alerga prin local pentru a satisface comenzile clientilor mai repede. Aranjamentul si decorul elegant la Four Seasons denota bunul gust si finetea patronilor. Design modern cu o picatura de levant fara a deveni kitsch oriental.
Nu incape indoiala ca voi reveni cat de repede se poate si le doresc patronilor putere de munca si mult succes in continuare pentru ca fac un lucru bun.