Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Liberă la Marea Tireniană

Zoom Liberă la Marea Tireniană

Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin. Mulți s-au bucurat auzind vestea, dar, dacă ești realist, știi că mandatul ăla nu o să aibă nici un fel de urmări. Probabil că Putin plecase deja în Italia acum, unde s-a refugiat ca să scape de brațul lung al legii.

E incredibil că există această salvare pentru persoanele condamnate pentru fapte de corupție: fuga în Italia. Nici măcar nu e vorba de vreo țară exotică, cu care nu avem tratat de extrădare. Nu e o republică totalitară de pe alt continent, nici o monarhie unde poți să cazi la mica înțelegere cu prințul moștenitor. Nu, condamnații de la noi se refugiază în Italia, care e doar un pas mai departe decât dacă ar fugi din județul Brăila în Ialomița. Degeaba s-a ascuns Nicolae Popa, fugarul de la FNI, tocmai în Indonezia, putea la fel de bine să-și petreacă exilul în confortul unei democrații europene.

Mă rog, și fuga asta în Italia vine cu capcanele ei. Ideea e că poți fura cu impunitate, dar nu oricât, ci neapărat peste un anumit prag. Dacă vrei să scapi, trebuie să pui deoparte suficienți bani cât să-ți cumperi măcar o proprietate în Italia, poate și o afacere onestă acolo, din care să te întreții. Te-o apăra de extrădare statul italian, dar nu te și hrănește, cel puțin nu la nivelul cu care ești obișnuit.

Un alt fugar de cursă lungă e Mario Iorgulescu, care nici măcar n-a făcut efortul să plece singur, ci a fost ridicat de la Elias și dus cu avionul la Milano, după ce a omorât un om într-un accident rutier. La patru ani de la tragedie, Iorgulescu junior a ajuns în punctul în care nu prea mai rentează să fugă: dacă nu pleca deloc din țară, acum probabil că era deja ieșit din închisoare, învăța Codul Rutier ca să dea iar sala și să-și recapete permisul.

Oricum, o să ajungă la loc de cinste Italia în legendele urbane ale românilor. Acum ceva timp era povestea cu Ceaușescu, Bruce Lee și Kennedy care încă mai trăiesc, pe o insulă pustie. În viitor o să fie legenda cu Jack Spintecătorul, Gheorghe Dincă și Anders Breivik, care umblă liberi bine-mersi prin Italia, poți să dai nas în nas cu ei dacă nu ești atent.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Screenshot
Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Apelul de seară

    10 septembrie 2024

    Bucătăriile se văd din cer mai bine decît oamenii de seamă, prinzi îngeru-n gamela ta cu zeamă, nedetectat de radarul de fier, întîi precum o pată de untură, apoi întregul […]

  • Paradisul dronelor

    9 septembrie 2024

    Turismul nostru prinde aripi. Ne vizitează tot mai multe drone. În week-end a venit un grup din Rusia și a petrecut de minune în Delta Dunării. După cum informează MApN, […]

  • Balada triștilor băcani

    3 septembrie 2024

    Printre dugheni, pe strada Zece mese, acum o sută şi ceva de ani, a fost zărit, cu orbitoare fese, îngerul trist al triştilor băcani. Era un semn al crizei monetare, […]

  • Coridorul Ciucă

    2 septembrie 2024

    E un proiect de infrastructură politică menit să unească două zone defavorizate ale României: PNL și Palatul Cotroceni. Nu s-a făcut licitație, a fost încredințare directă. Se zice că Iohannis […]

  • Galben impostor

    1 septembrie 2024

    Nimic nu pare mai ridicol, în ultima perioadă, decât marota dreptei unite, pe care fel și fel de trompete o flutură în public, provocându-și erecții și visând umed la fotoliul […]

Iubitori de arta