Jurnalul lui Victor Ponta (premier și deputat)
19 octombrie 2013
Trebuie să recunosc că sunt puțin dezamăgit. Mi-ar fi plăcut ca în Statele Unite să mă văd cu șefu’ ăl mare, cu președintele Obama, nu cu vicele lui. E greu să nu te simți umilit de o asemenea situație. Dar, vezi tu, dragă jurnalule, mama n-a crescut oameni lipsiți de gândire strategică. Am pus la punct o metodă prin care să-i umilesc și eu pe americani: la întâlnirea oficială, o să-i spun lui Biden că sunt un deputat din Parlamentul României. Sau, ca să se simtă și mai de căcat, un mărunt cadru didactic de la o particulară, care a plagiat în teza de doctorat.
20 octombrie 2013
Mi-ar fi plăcut să mă văd cu Obama pentru că e idolul meu. Într-un timp, îmi plăcea de el atât de tare că am fost tentat să pun pe cineva să-i traducă o carte în română și să o public cu numele meu. Dar nu, mi-am zis până la urmă că n-ar fi corect. Dacă tot o publicam ca și cum ar fi fost scrisă de mine, normal era să o traduc tot eu.
21 octombrie 2013
Acum, că merg în America, s-a trezit toată lumea să-și amintească de glumele cu mine Mickey Mouse. Ca să nu le dau și eu apă la moară, poate că ar trebui să anulez întâlnirea aia cu premierul polonez Donald Tusk, pe care mi-am programat-o la Disneyland, în prezența cățelului antropomorfizat Goofy.
Jurnalul lui Joe Biden (vicelicurici)
21 octombrie
Dragă jurnalule, am avut astăzi o întîlnire încîntătoare cu omologul meu din România, Victor Ponta. E foarte important pentru noi, persoanele care stau în spatele marilor bărbați de stat, să comunicăm ca să învățăm cum să avem grijă mai bine de bărbații noștri. Ce să le spunem cînd vin acasă necăjiți, cum să-i ajutăm să se relaxeze mai bine după o zi grea la muncă. Știu, Victor mi-a spus că e certat cu bărbatul lui de stat, pentru că bea și țipă la el, dar cu dragoste și răbdare poți trece peste orice necaz.
22 octombrie
L-am întrebat pe domnul Ponta dacă vrea să bea ceai sau cafea. S-a ridicat în picioare și a strigat că acceptă diversitate opiniilor, dar trage o linie roșie cînd vine vorba de cafea, pentru că nu putem să ne întoarcem la perioada cînd legionarii își făceau de cap bînd cafea. Mi-am cerut scuze și l-am întrebat dacă vrea atunci un pahar de apă, cu gaz sau fără. Mi-a făcut cu ochiul și a zis că vrea fără. Cică gaz are destul și acasă.
