Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Logan ciuruit de braconierii care l-au confundat cu un cerb din cauza coarnelor de ren

Zoom Logan ciuruit de braconierii care l-au confundat cu un cerb din cauza coarnelor de ren

Polițiștii îi sfătuiesc pe șoferii care și-au pus coarne de ren la mașină să nu circule în apropierea pădurilor. Nu de puține ori s-a întâmplat ca braconierii să confunde mașina cu un cerb și să deschidă focul asupra ei. „Se întâmplă mai ales în cazul Loganurilor, al căror motor sună foarte asemănător cu mugetul unui ierbivor încolțit“, a explicat comisarul de Poliție Cornel Lopătaru. El i-a îndemnat pe șoferi să evite să-și mai pună coarne de ren la mașină și să încerce mai degrabă cu niște colți de mistreț. „În felul ăsta, nu vor mai fi atacați de braconieri. Cum sezonul la mistreți e deschis, vor trage asupra lor în special vânătorii care vânează legal.“

Amintim că anual mii de reni de pluș sunt măcelăriți pentru a li se preleva coarnele, care apoi sunt puse de români pe mașinile lor. Nu e clar care e originea acestui obicei, însă unii specialiști îl leagă de faptul că, inițial, puterea motoarelor nu era măsurată în cai-putere, ci în reni-putere.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Cum să nu murim

    19 ianuarie 2021

    Mihai Eminescu a învățat să moară cu mult înainte de-a muri la un azil de nebuni și-a mai murit o dată cînd a ajuns nume de cofetărie în orășelele de […]

  • Școală să fie, dar și pușcărie!

    19 ianuarie 2021

    România se împarte iar în două: vaccinații și ceilalți. Elixirul Pfizer vine în doze mici și selective, așa că viața normală are de stat la coadă încă multe luni. Așa […]

  • Ce frumoasă vaccinare!

    19 ianuarie 2021

    „Trebuie să fim pregătiți și tocmai de aceea am convocat astăzi o întâlnire cu ministrul Sănătății și cu experții din domeniul vaccinologiei. Am evaluat stadiul pregătirilor României și am discutat […]

  • Metamorfoza țăranului român

    12 ianuarie 2021

    Dacă pînă acum cinci-șase ani mă dădeam de ceasul morții că boarea societății de consum a ocolit satele românești, astăzi cantitatea de supermarket-uri și de superbet-uri pe cap de băștinaș […]

  • Vaccinați, băieți, orice, numai vaccinați!

    12 ianuarie 2021

    Campania de vaccinare a devenit o tristă eroare de vorbire. Iohannis și-a retras capul din prompter și l-a lăsat pe bietul colonel Gheorghiță să încaseze singur cartușele urii populare, pe […]