Nimeni nu mai ține minte exact momentul în care politicienii români au fost înnobilați. Unii ar spune că Arghezi i-a adus pe baroni în viața noastră, alții că CTP sau Cristoiu, unii se vor îndrepta spre Cărtărescu. Dar, indiferent cine i-a botezat, baronii erau acolo, așteptând doar un nume pentru ei, faptele și obiceiurile lor.
Ca și în anuarele nobilimii europene, vechimea este cea care dă rangul, influența, puterea. Cu cât un arendaș local este mai vechi în funcție, cu atât devine mai puternic, mai bine înfipt, are mai mulți vasali, mai multe turme și câini mai mândri. O fi trimițând stăpânirea centrală slujbași care să o reprezinte în teritoriu, dar și ăștia trebuie să mănânce, să se-mbrace, să una, să alta. Așa că, până la urmă, tot la mâna baronului local ajung. Așa că România, care descoperă de-abia de vreun secol și ceva rafinamentele Evului Mediu târziu, funcționează încă după modelul Vestului de acum câteva secole. Statul centralizat există, dar mai degrabă pe hârtie, funcționarea de zi cu zi rămâne în sarcina stăpânilor de feude. Doar când unul se semețește prea tare și se lăcomește prea mult se intervine, dar nu prin expediții de pedepsire ale suveranilor, ci prin reglări de conturi între vecini.
În loc să ia aminte la semnale, când au văzut că dinspre feudele vecine se ridică vălătuci de fum, baronii au crezut că e prilej de bucurie: a mai căzut un dușman. De fapt, erau semnalele disperate ale pățiților, care urlau din toți rărunchii: „Fugiți, băi, că e groasă!“.
Ionel Arsene s-a prins la timp, Buzatu nu. Când au văzut că însăși Gabriela Firea a fost aruncată în arena cu tefelei, fără nici cea mai mică urmă de remușcare, tot ce mai mișca prin marile partide ar fi trebuit să-și umple șanțurile de apărare cu apă, crocodili și hipopotami, ar fi trebuit să ridice podurile mobile și să schimbe parolele gărzilor din zece în zece minute. Doar că n-au făcut-o. Pentru că știau ei pe cineva care știa pe altcineva care a promis că se rezolvă, că nu-i nici o problemă.
Baronii români, aflați la prima generație de zbiri care au scăpat de greierii din călcâie, nu-s doar aroganți, leneși și incompetenți, dar au și ruginit exagerat înainte de vreme. Când stai prea mult pe marginea bălților de pescuit, când te scalzi exagerat la all-inclusive prin insule exotice și ții morțiș să le arăți tuturor că ai fost, toată viața, un strângător, obosești prematur și te ia anticorupția pe nepregătite, cam la fel cum o face iarna, an de an.
În aproape 34 de ani, România a avut baroni, baroneți, faraoni și zeități cât n-a avut toată Europa în jumătate de mileniu. Până când cineva s-a prins că nu așa se face, de fapt. Că aristocrația, indiferent de culoare, e depășită. Pentru că, ne-o demonstrează instituțiile internaționale apărute după al doilea război mondial, viitorul aparține birocrației.
Au dat cei de la Recorder aseară cu mànta în Stănescu, să vedem ce va ieși!