Incident neplăcut într-un spital din Capitală, acolo unde Traian Băsescu s-a luptat corp la corp cu asistentele care nu voiau să-l lase să bea vaccinul pentru COVID. Potrivit martorilor, Băsescu s-a așezat tacticos la o măsuță din salon, și-a scos masca și a cerut nu o doză de vaccin, ci trei, motivând că-i e sete și că n-a mai consumat nimic de câteva ore. Asistentele au încercat să-i explice că vaccinul se injectează în mușchi, nu se bea. „Eu n-am mușchi. Hă-hă“, ar fi răspuns fostul președinte pus pe șotii, după care și-a repetat rugămintea de a fi servit cu trei doze de vaccin.
„Gheață nu vă cer, că știu că l-ați păstrat la -80 de grade“, a adăugat Băsescu.
După ce una dintre asistente a scos seringa și a încercat să-i înfigă acul în braț, fostul șef de stat a devenit recalcitrant și a cerut să stea de vorbă cu șeful de sală. Într-un târziu, doi medici mai bine făcuți s-au prezentat în salon și l-au imobilizat pe marinar, în timp ce asistentele goleau cu grijă seringa în el.
După vaccinare, Traian Băsescu a început să acuze efecte adverse. „Uitați, acum am un ochi mai mic decât celălalt! Și părul! Unde e părul meu din cap? Superba mea pleată leonină! Ce mi-ați făcut, bandiților?“, a izbucnit fostul președinte, demonstrând că mințise în tot acest timp și că nu trecuse nici măcar o jumătate de oră de când consumase ultima oară.