250.000 de abonați ai Washington Post au decis să-și anuleze abonamentele drept protest pentru că publicația a decis să nu sprijine nici unul din candidații la președinția SUA. Pentru că bunul lor simț le spune clar că nu e normal să n-ai presă partizană care să prezinte informații în mod obiectiv. Vestea și mai bună este că banii astfel economisiți vor crește profiturile industriei de parfumuri, pentru că acești băieți principiali sînt, în mod evident, proști de put și au nevoie de tot ajutorul.
14 persoane au fost ucise de un fulger care a lovit o biserică în Uganda. Una din două: fie Dumnezeu insistă să nu fie asociat cu biserica în cauză, fie natura e rasistă.
Locuitorii furioși ai Valenciei au fost luați de val și au aruncat cu noroi în regele și regina Spaniei, care veniseră în vizită de lucru post-inundație. Urmează ca presa regalistă să consemneze o primire entuziastă, în cadrul căreia cuplul regal a primit pămînt și apă fără să fie nevoie să ceară.
Poliția britanică a arestat un bărbat care a furat brînză în valoare de peste 300.000 de lire sterline. Un evident caz de abuz asupra unei persoane care se recomandă Jerry și se identifică drept șoarece.
Un porc din statul american Oregon a fost testat pozitiv pentru gripă aviară. Ce ai făcut la beție, măi porcule?
O lege adoptată recent permite cetățenilor germani să-și schimbe oficial genul cu o simplă declarație la starea civilă. Probabil că primii care vor încerca să profite de noua lege vor fi românii, cu declarații clasice precum „gen, 20 cm“ sau „gen, virgină“.
1.200 de vizualizări







10 % din cititorii WP nu se mai complica cu functionarea normala a creierului, prefera alimentarea cu informatii turnate cu palnia. In momentul in care nu mai folosesti si gandirea proprie e semn clar ca te afli pe panta descendenta, incepe involutia. „Planeta maimutelor „, episodul I.
O mica corectura, daca-mi permiteti…250.000 de abonati ai Washingon Post au decis sa-si anuleze abonamentele drept protest pentru faptul ca proprietarul Washington Post, Jeff Bezos, ar fi blocat articolul in care ziarul urma sa sprijine pe Kamala Harris. Nu este un lucru neobisnuit ca ziarele din SUA sa sustina pe un candidat sau altul. Mai ales Washington Post, un ziar care s-a opus intotdeauna lui Trump si a operat, si inca opereaza, sub sloganul „Democracy Dies in Darkness”. Gestul lui Bezos este vazut in felul urmator: a tradat ziarul si cititorii si a pus propriile interese de afaceri pe primul loc. I-a fost efectiv frica de a nu fi trecut pe lista dusmanilor pe care se va razbuna Trump odata ales, asa cum a promis ca va face. Ar mai fi multe de spus despre cum vor arata urmatorii 4 ani, dar am zis sa nu ma abat prea tare de la subiect.
Triumful tembelismului submediocru este colosal, landslide, cum zice Bitcoin. Deontologia, responsabilitatea, profesionalismul… niște glume. Payback is a bitch… sau răzbunarea e o curvă cățelușă în călduri. Rien ne va plus. Deocamdată. Să moară…!