În 2000, când a candidat la președinție și a ajuns în turul al doilea, Corneliu Vadim Tudor promitea, în programul lui de guvernare, ”ieftinirea mâncării, a băuturii, a rechizitelor și a carburanților”. Că amintea și de băutură ar putea părea o mișcare îndrăzneață pentru un politician populist. Într-o enumerare nevinovată a chestiilor utile în viața de zi cu zi, a introdus și un element în privința căruia poporul moralist preferă să fie duplicitar: alcoolul. E bine, toți facem asta, dar alcoolismul trebuie condamnat. În plus, ce părere despre noi are acest candidat la președinție dacă ne invită la cârciumă încă din programul lui electoral? Apoi, e neclar de ce se pune problema nominală a ieftinirii. Mai mult sens avea să vorbească despre o creștere a nivelului de trai și despre niște venituri mai mari.
Ca strategie retorică, pare riscant să promiți direct alcool,
însă numai dacă ești atent la fondul promisiunii, la ce implică ea de fapt. Dacă rămâi la nivelul formei, al contactului superficial cu expresia, totul are conotația unei abundențe salutare.
Populismul, în special cel de dreapta, are multe caracteristici, dar una de bază, care se regăsește probabil în toate formele lui, ține de aceste lozinci atractive care plutesc în derivă la suprafața discursului public. Par niște idei bune, cu care mergi la sigur. ”Make America great again!” Orice american ar vrea ca țara lui să fie măreață. Chiar dacă nu ești prea patriot din fire, o țară măreață nu strică niciodată. Viața e imprevizibilă și nu știi când ai nevoie de apartenența la o națiune cu un destin ieșit din comun.
Doar că mesajele populiste mai au ceva.
Dincolo de magnetismul lor evident, aceste sloganuri târăsc după ele niște implicații neplăcute, pe care n-o să le vezi din prima. ”Make America great again!” trimite, de exemplu, la o epocă în care discriminările pe motive de rasă și gen erau mai crunte ca acum și viața nu părea la fel de măreață chiar pentru toți.
Același limbaj înșelător, atractiv și plin de umbre, în același timp, îl propune și campania recentă a Coaliției pentru Familie. Privită superficial, campania e blindată de concepte inofensive. Dacă alea trei milioane de semnături sunt pe bune, e de înțeles de unde vine susținerea. Străini de disputele recente despre drepturile minorităților, mulți s-au agățat probabil de ideile binevoitoare ale campaniei: familie, tradiție. Evident că susții familia, doar nu vrei ca oamenii să ducă vieți solitare, de pustnici moderni care-și cântă singuri “La mulți ani!” de ziua lor. În plus, ideea de familie pare o chestie inevitabilă. Toată lumea are relații de rudenie, indiferent că vrea sau nu. Iar dacă nu e tradițională, cum să fie? Importată de la americani, ca Halloween-ul?
Familia e, cumva, subiectul ideal
pe marginea căruia să spui banalități nocive. Poziția lui Victor Ponta, de exemplu, conține o echilibristică deloc abilă deasupra unui abis de confuzii. ”Sunt un om suficient de liberal în gândire. Dar cred că și familia din care fac eu parte, și familia din care vor face parte copiii mei este între un bărbat și o femeie. Așa a hotărât Dumnezeu și cred că nu putem schimba noi asta. Venisem hotărât să votez «pentru». Vin din nou, că până la urmă trebuie să se voteze și, dincolo de asta, nu e chiar așa un subiect de glumă, e un subiect foarte serios. Nu sunt pentru discriminarea nimănui pe nici un criteriu care ține de orientare sexuală, dar, da, familia așa o văd, așa m-am născut eu, poate că sunt demodat.” (Sursa: Agerpres)
Ce poate fi mai binevoitor și mai greșit în același timp?
Mai întâi, Ponta derivă o normă universală pornind de la cazul lui particular (”familia din care fac eu parte și familia din care vor face parte copiii mei este între un bărbat și o femeie”), ca și cum un gust personal ar avea forța să devină lege. Ca și cum ai spune că, dacă tu și copiii tăi ați stat toată viața în Drumul Taberei, toată țara trebuie să locuiască, prin lege, în același cartier. Apoi, mai e și trimiterea la creștinism. Puține chestii sunt mai greșite într-un stat laic decât o restrângere a drepturilor individuale motivată religios. Dar nu contează. Pentru votantul pe care-l are în vizor, argumentația lui șchioapă arată multă evlavie.
Probabil că, în logica limbajului populist, poți să prezinți și războiul nuclear ca pe o chestie inofensivă, în spiritul valorilor tradiționale, pe care ni le-au lăsat înaintașii noștri de la Ștefan cel Mare încoace.
