Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Marchizul de Carabas al Bacăului

Zoom Marchizul de Carabas al Bacăului

Revista băcăuană Ateneu împlinise în 1995 un număr rotund de ani. A făcut o sărbătorire care a ținut vreo trei zile. Printre invitați erau și colaboratori din țară. Cîțiva dintre ei veneau prima oară la Bacău. Lor li s-a făcut un tur al orașului, ceea ce a însemnat o plimbare pe jos, prin centru, urmată de o expediție cu un minibus prin cartiere. Centrul îl știam și eu, dar prin cartiere nu mai fusesem, așa că m-am dus împreună cu ei. Pe atunci privatizarea era în toi.

Trecem pe lîngă marele hotel „Decebal” și întreabă cineva al cui era. „Al domnului investitor Corneliu Iacubov!”, răspunde respectuos ghidul, un bătrîn ziarist local, care colabora din cînd în cînd la Ateneu. În dreptul hotelului „Moldova” cu multele lui etaje, aceeași voce: „Da᾿ ăsta al cui e?”. „Al domnului Corneliu Iacubov”, zice ghidul peste umăr, de parcă treaba asta ar fi fost de la sine înțeleasă. Și, ca să scape de alte asemenea întrebări, ziaristul ne recită lista principalelor posesiuni din oraș și din județ ale domnului investitor Iacubov. Lungă lista, atît de lungă încît invitatul curios zice: „Aici, la Bacău, e ca în Motanul încălțat? Toate sînt ale lui Iacubov ăsta?”. „Nu, celelalte obiective și echipa de fotbal sînt ale domnului Sechelariu, care candidează la Primărie.” „Și nu mai e nici un hotel neprivatizat?”, insistă invitatul. Mai era ăla vechi, din centru, unde-și duceau curvele clienții agățați la gară.

În anul 2005, imagini nocturne la televizor cu domnul Corneliu Iacubov, acest marchiz de Carabas al Bacăului, care își arăta mîinile încătușate și țipa cu parapon: „Cătușele astea sînt ale lu᾽ Băsescu!”. Nu știu al cui o mai fi micul hotel din centrul Bacăului pe care curvele îl foloseau ca loc de muncă.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia