Deoarece creştinii nu duceau lipsă de fantezie, ereziile se înmulţeau ca ciupercile după ploaie. Barbelognosticii (o sectă care îşi trăgea numele de la o divinitate numită Barbelo), de exemplu, „extrăgeau manual fătul din pîntecul barbelognosticei însărcinate". După ce recuperau avortonul, îl pisau într-o piuă şi-l amestecau cu miere, cu condimente, cu piper şi uleiuri parfumate, pentru a face un soi de pateu“ (v. Michel Onfray, O contraistorie a filosofiei, vol. 2, Creştinismul hedonist, Editura Polirom, 2008). După ce preparau fătul, gustau din el în timpul unor ceremonii sexuale…
Într-un Manual al inchizitorului de la 1376 sînt descrise mai multe secte precum: „pneumatomahi, pentru care numai Tatăl şi Fiul sînt Dumnezeu, nu şi Sfîntul Duh; papianişti, care cred că, la o mie de ani după moartea sa, Hristos va reinstaura regatul evreilor împreună cu aleşii săi; pepuziţi, care în timpul liturghiei sfinţesc lapte, nu vin, spre deosebire de hidroparastaţi, amatori de apă pentru cupele lor; mesalinieni – sau euhiţi, sau entuziaşti –, care-şi petrec toată viaţa în rugăciune, fără să mai facă şi altceva; tascodrugiţi, care venerează două prostituate; apotactiţi, care-i detestă pe oamenii căsătoriţi şi pe oricine deţine ceva ca proprietate“ (v. op. cit., pag. 80).
Norocoşi cei care, la fel ca mine, au devenit, cu ajutorul lui Dumnezeu, atei.
Multumesc, Doamne, ca m-ai facut ateu!