Marin Preda și necesitatea istorică

După ce a apărut volumul 2 din Moromeții se duce Marin Preda să lanseze cartea pe unde s-o fi dus, pînă ajunge și la studenții de la Filologie din București. Amfiteatrul plin. Povestește Preda cum a scris continuarea Moromeților și își mai aduce aminte de una-alta din Siliștea-Gumești: se simțea bine cu studenții. Apoi încep să curgă întrebările. Mai întîi obișnuitele chestii de bucătărie scriitoricească. Preda răspunde binevoitor, dar fără să rupă gura asistenței. Și vine o întrebare: „Cum au primit țăranii colectivizarea?“. Un cadru didactic de lîngă el intervine energic: „Maestrul Marin Preda ne face onoarea să discutăm despre romanul său. Să nu intrăm în chestiuni marginale!“. Maestrul îl contrează cu rîsul lui behăit: „Despre chestiunea asta marginală e vorba în al doilea volum“, zice. Și continuă: „Problema colectivizării…“ – își potrivește ochelarii pe nas și, luat de inspirație: „Țăranii n-au vrut să intre la colectivă!“. Cadrul universitar intervine din nou: „Totuși, cei cu o gîndire înaintată au înțeles necesitatea istorică a acestei forme avansate de asociere“. Preda pricepe încotro bătea universitarul. „Au fost și unii care au vrut să intre la colectivă. Ăia care n-aveau pămînt, de-alde Ouăbei, că ăilalți, numai spinarea lor știe cîtă bătaie au mîncat pînă s-au lăsat convinși că nu scăpau de necesitatea asta.“