• În ciuda restricțiilor, turiștii ruși continuă să intre liniștiți în UE prin Finlanda, la bordul mașinilor lor de lux. E o măsură absolut de înțeles avînd în vedere că majoritatea tancurilor rusești nu sînt nici pe departe la fel de sigure ca un Porsche 911 Turbo sau un Lamborghini Aventador.
• În cea mai recentă gafă a lor, forțele aeriene ruse au lansat o rachetă inteligentă care și-a ratat ținta și a șters de pe fața pămîntului o toaletă publică din zona Novovoronțovka. Cum se spune în limbaj tehnic militar, „au dat o palmă la rahat“.
• Curtea Constituțională din India a declarat că două persoane aflate într-o relație formează o familie chiar și dacă sînt de același sex sau nu sînt căsătorite. Practic, dacă ajung vreodată în India, Sișu și Puya de la La Familia vor putea fi considerați o familie, chiar dacă ei nu cred asta. Și lumea zice că nu avansăm.
• Un bărbat din Canada a fost atacat de o gașcă de curcani care i-au rupt șoldul și două dintre degete. Potrivit primelor informații, bărbatul le datora bani curcanilor și a refuzat să plătească.
• Oamenii de știință de la CERN au reiterat public faptul că nu deschid o poartă către iad. Ar fi și imposibil pentru că avem deja mai multe porți spre infern, iar numele lor oficial este „orice spital de stat din România“.
• Mai mulți oameni politici maghiari s-au declarat îngrijorați că educația devine prea roz și prea feminină. Desigur, vecinii noștri și-ar dori o educație mai masculină și mai verde, exact ca toate pădurile alea toaletate 0 de UDMR.
• Un rapper mexican și-a înlocuit tot părul cu lanțuri de aur implantate chirurgical. Iată o idee care l-ar putea salva și pe Codrin Ștefănescu din depresia despărțirii de Dragnea, cu toate că implanturile în zona aia sensibilă dor destul de tare.
• Unul din patru membri ai generației Z plănuiește să devină influencer. E un vis foarte pragmatic, mai ales că orice oraș mare are cîte o fabrică mare de influencing la periferie care promite să aducă mari venituri.
• Echipajul unei nave de război americane a devorat toate ouăle și toată șunca dintr-un orășel grecesc. Mare noroc că n-au nimerit la all-inclusive în Bulgaria pentru că, altfel, s-ar fi dat lupte ca la Iwo Jima pe pîine prăjită și mezeluri.






