Romanele în care afli povestea de ici, de colo, cu bucăţica, te enervează cînd începi să te întrebi unde-ar fi locul cutărei întîmplări în istoriile care se întrepătrund sub ochii tăi. La Auster însă merită să te enervezi, deşi de la un punct încolo trebuie să mai dai paginile înapoi, ca să aşezi unde trebuie cîte un episod care te face să te scarpini în cap*. Porneşti la drum cu un tip, Miles, care şi-a omorît din greşeală fratele vitreg şi după cîţiva ani a plecat de-acasă, şi de la New York a ajuns la Miami.
Aici se îndrăgosteşte de-o adolescentă. Dar, ghinion, trebuie să se despartă de ea, ca să nu intre în puşcărie pentru corupere de minore, aşa că se întoarce la New York. La invitaţia unui amic din copilărie, se instalează într-o casă abandonată silit de proprietari, unde mai locuiesc cîţiva neisprăviţi de ambe sexe. Toţi au veleităţi artistice şi trăiesc mai mult din nădejdea zilei de mîine decît din ceea ce cîştigă în New York-ul lovit de criză. Auster îţi face cunoştinţă cu fiecare în parte şi-ţi spune, printre picături, cum stă treaba cu Miles şi cu familia lui complicată. Cam toate personajele romanului trăiesc la întîmplare, de pe o zi pe alta, încît singura lor lor distracţie e să-şi închipuie cum ar fi fost dacă într-o zi, mai demult, ar fi ales altfel. Nici unul nu face caz de ghinioanele care-l lovesc, fiindcă totdeauna există şi ceva mai rău. Să nu vă închipuiţi, totuşi, că aţi nimerit în Azilul de noapte. Toţi ăştia, aşa pîrliţi cum sînt, au un capital de libertate care le îngăduie să spere în cîte ceva şi, dacă n-o nimeresc, s-o ia de la capăt. În mica lor comunitate, de persoane care nu plătesc nici un ban statului, ajung să ştie că, la o adică, se pot bizui unii pe alţii, încît împreună şi apoi separat încep să prindă curaj în faţa ghinionului. Iar Miles, cînd adolescenta lui apare la New York, se simte pentru cîteva clipe de-a dreptul invulnerabil. Şi chiar dacă asta nu durează – şi nu durează! –, îl ajută măcar să se bucure de prezentul care dispare clipă de clipă. Ceea ce, cîteodată, e la fel de enervant ca semnalul care anunţă ora exactă.
* Paul Auster, Sunset Park, trad. Daniela Rogobete, Ed. Polirom, 2012.
