Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Mazăre a găsit bani pentru promovare: Uite luna, uite valu’, face cinste pensionaru’

Zoom Mazăre a găsit bani pentru promovare: Uite luna, uite valu’, face cinste pensionaru’

Credincios principiului „Cine n-are bătrâni să-l voteze, să-i cumpere cu zahăr, pui congelați și ulei“, muțumită căruia își petrece timpul mai mult prin Brazilia decât la Primărie, Radu Mazăre s-a gândit să le ofere constănțenilor de vârsta a treia și câte o cafea de la dozator. Gratuit, din partea lui, ca și pachetele de alimente, dar pe banii municipalității.

Și cum s-a gândit, tot așa a organizat și licitația pentru închirierea a douăsprezece aparate de preparat băuturi calde, care să fie amplasate în tot atâtea locații, cluburi ale pensionarilor.

Contractul a fost obținut, ca de obicei, de Geocor Trade Imp-Exp, aparținând unui fost fotbalist, Adrian Dragoș Pițu, un SRL despre care putem spune că trăiește din pomană. Asta deoarece o mare parte din profituri le obține din comercializarea puilor congelați către serviciile sociale de la malul mării care, mai apoi, îi oferă, ca ajutoare, săracilor, în numele Salvamarului din Mamaia.

De altfel, în urmă cu ceva ani, fostul fotbalist a devenit aproape celebru după ce mass-media a relatat cum a turnat carne de pasăre în apă și a încercat să vândă, Primăriei constănțene, gheață la preț de copănele. La vremea respectivă, Mazăre a avut noroc (sau ghinion, nu este încă foarte clar) cu niște șoimi ai cozilor care, vigilenți, au sesizat șmecheria și au făcut scandal. Deși n-ar fi trebuit, incidentul, ca să nu-i spunem escrocherie, a fost dat uitării, iar afacerile au continuat, de la an la an mai profitabile și mai diversificate.

Revenind la cafeaua pensionarilor, menționăm că valoarea de atribuire a contractului, care se va derula de-a lungul a 18 luni, este de 434.880 de lei la care se adaugă TVA, adică 539.251 de lei. Însă nu acesta e motivul pentru care vi-l aducem în atenție.

Ceea ce ne-a bulversat este că, deși la licitație s-au prezentat trei firme, iar criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut, valoarea ofertei cu care a câștigat Geocor Trade Imp-Exp și cea a contractului, estimată de Primăria Constanța, conform anunțului din SEAP, au fost identice: 434.880 de lei plus TVA.

Că licitația e la fel de dubioasă ca toată povestea imnului stațiunii Mamaia nu are rost să mai spunem. Cum nu mai are rost să spunem că Mazăre țintește prin acțiunile sale doar tinerii trăgători pe nară, care nu se uită la bani, că oricum nu văd bine după două liniuțe. Da’ nici chiar așa, să ia din cafeaua pensionarilor, ca să dea la prieteni, nu ne așteptam.

Publicat în Cațavencii, nr. 21 (99), 2013

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Îngerul a strigat

    11 iunie 2024

    Cînd se droga Moldova cu mălai ați omorât un milion de cai și l-ați împins pe Labiș sub tramvai. De-ar fi venit chiar Picasso-n colhoz, să vă picteze-n perioada roz, […]

  • Un popor care își cunoaște viitorul

    11 iunie 2024

    Marea mobilizare la vot, care ar fi trebuit să însemne o voință de schimbare, a fost un vot aproape fanatic pentru PSD, PNL și coaliția PSD-PNL. Poporul a votat situația […]

  • O călătorie în derizoriu

    4 iunie 2024

    Deși mă frec de voi pe-aceeași scenă, simt că jucăm în piese diferite, cînd mă strecor ca Iona în balenă, intrați și voi ca-ntr-un vagon de vite, rîzînd fără motiv, […]

  • Invizibilii bogați de bucătărie

    3 iunie 2024

    Raiul pămîntesc, închipuit ca locul fără griji unde curg laptele și mierea, e la Parlamentul European. Cei aleși trec prin poarta sfîntă a listei eligibile și ajung pe tărîmul fericirii, […]

  • Revelația unei blonde

    28 mai 2024

    Mai expresive decît supărarea frumoaselor ce-mbătrînesc urît, femeile urîte au candoarea de-a-mbătrîni firesc în absolut. Precum carenele acelor vase ce nu vor acosta nicicînd la mal, femeile urîte sunt frumoase […]

Ultimele articole

  • Agentul Cu Păr

    27 mai 2024

    La un semn venit dintr-o altă galaxie, DNA a chemat la interogatoriu doi tîlhari trecuți în rezervă, Coldea și Dumbravă. Ei fac parte din lotul de clovni pe care turnătorul […]

bijuterii argint