Oamenii care se cred Mesia sînt ori nebuni, ori impostori. De obicei ajung la balamuc sau în pușcărie ori cei mai norocoși păstoresc discreționar secte excentrice ai căror membri îi urmează orbește pînă la sinucidere. Mesianicii care apucă prima funcție de putere în stat devin, mai devreme sau mai tîrziu, pericole publice, dacă nu chiar criminali în masă. Se cațără la putere în momente de criză, speculînd slăbiciunile democrației sau ale contracandidaților, iar ca să se mențină acolo declară democrația inutilă sau contrară scopurilor lor mărețe și o aruncă la gunoi, în aplauzele celor care îi susțin. În promisiunile lor mint convingător sau cu suficient aplomb încît să-i fanatizeze pe cei dispuși să-i susțină. Se aliază cu cei asemenea lor și îi declară inamici ai țării care i-a ales pe cei care îi contrează. În negocieri, argumentul lor suprem e amenințarea: directă sau prin oamenii lor de încredere.
Mesianicul Donald Trump le promite americanilor sute de ani de viitoare prosperitate, la fel ca Hitler nemților, ca Stalin rușilor ori ca Mao chinezilor. Cei care-l cred nu se întreabă rațional dacă promisiunile lui stau în picioare. Le ajunge cuvîntul lui, iar cei care nu-l cred i se alătură de frică să nu ajungă victimele răzbunărilor sale. Deși Trump e primul președinte american care ajunge la Casa Albă după o condamnare penală, deși Trump a anunțat că îi va grația pe toți cei ce au atacat Capitoliul cînd el a pierdut alegerile acum patru ani, sînt prea puțini cei îngrijorați de un asemenea precedent și prea puțini cei ce protestează împotriva măsurii discreționare prin care el vrea să-i scape de pedeapsă pe cei care, îndemnați de el, au dat o lovitură grea democrației americane.
„Suveraniștii“ de la noi și de aiurea, care se plîng că NATO și UE au pus jugul pe România și îi acuză pe occidentaliștii din politica autohtonă că primesc ordine din Vest, s-au dus la Washington să se pozeze cu Trump sau măcar să pară că sînt în grațiile lui. Mesianicul Georgescu, care s-ar fi dus acolo și în limbă, fiindcă n-a fost invitat pretinde că a rămas acasă ca să apere demnitatea țării. Deci susținătorii lui care s-au dus să-l firitisească din mulțime pe Trump au picat examenul demnității naționale? Asta a zis-o manciurianul cu gura lui, dar dacă i se va aduce aminte ce i-a ieșit din orificiul fonator, cu siguranță că va trece la amenințări cu mînia poporului, dacă nu cumva o să spună că tocmai a vorbit la telefon cu Donald, care l-a asigurat că-l susține, iar el i-a răspuns că n-ar avea nevoie, dar Dumnezeu în persoană și Căpitanul l-au sfătuit să accepte.
Dar despre cum si-a gratiat (anticipat) Biden tot neamul nimic? Despre cum i-a gratiat (tot anticipat) pe Faucci si Mark Milley tot nimic? Alea sunt practici democratice si pro-europene, banuiesc.
De cînd e comparabil nepotismul penal cu asaltarea Capitoliului?
Nu se compara cu prescriptia lui Predoiu-taticutul infractorilor din Romania autorul sef a 2 randuri de coduri penale si de procedura penala. Gratiere perpetua-ultimul caz Tudorache diamant
Biden, Democrat, și-a gratiat toată familia, pe unii în avans, ca știe el de ce. Și tot Biden a menținut toate taxele impuse de Trump Chinei, plus multe din masurile adoptate de acesta în primul mandat.