Klaus Iohannis este eminamente neamț. Izolat într-o fortăreață de pe un deal bucureștean, băietul recrutat cu forța dintr-un orășel ardelenesc nu a aflat, pînă acum, că a pierdut războiul. Din izolarea lui atotsuverană, el crede, în continuare, că are șanse. Și are, desigur, nu putem să negăm asta. La ce? Asta, de asemeni, nu putem să știm.
Ca neamț, riguros, Klaus a înțeles că doar un accident îl poate face șef al statului în sensul în care vede el definiția. Ar fi fost, de exemplu, un accident oportun ca la mitingul de pe 10 august să fie nevoie să moară niște oameni. Adică nevoie era, doar că nu s-a întîmplat, în ciuda eforturilor. Ghinion. Iar de atunci timpul nu mai are răbdare. Pur și simplu, mai este atît de puțin timp pînă la preluarea președinției rotative a Consiliului UE, încît dacă nu se întîmplă un accident providențial, nu Cioloș va fi cel ce va conduce guvernul României la începutul anului viitor.
Dar să nu disperăm. Mai e un hop. Se numește 1 decembrie 2018 și va avea loc la Alba Iulia. Unde s-a anunțat un nou miting al “diasporei”. Măcar, dacă se lasă rău, vom ști cine este cercetatul penal care sună din închisoarea de la Cotroceni pentru a ne anunța că o rudă apropiată a avut probleme la mitingul respectiv și are nevoie de ieșirea noastră în stradă pentru a scăpa țara de ciuma roșie.
1.828 de vizualizări






